Abia reuşesc să scriu printre lacrimi. Nici nu ştiu dacă de bucurie, de speranţă sau de părere de rău după ce ar fi putut să fie. Ştiu doar că prin declaraţia de azi asistăm ori la naşterea unui adevărat om politic ori la tembelizarea defenitivă a unui fost om politic.
Iată ce spune Mircea Geoană, astăzi, la Rădăuţi, conform www.adevarul.ro:
”În planul meu de carieră şi în plan personal nu mă gândesc la lucruri care le-am făcut deja. Sunt deschis către noi posibilităţi, dar nu cea de la Externe. Mă interesează funcţia de prim-ministru şi după aceea cea de preşedinte. Noi aventuri, noi provocări”.










O stafie bantuie Romania. Se crede ba viitor prim-ministru, ba presedinte al tarii, iar uneori, cand e vreme buna, se vede chiar si presedintele Comisiei Europene. Mircea, fa-te ca lucrezi in continuare. Cam pe cand te vei vedea secretar general ONU (adica prin ianuarie, in ritmul asta, dupa estimarile mele), s-ar putea sa se duca naibii sandramaua aia de-i mai zice PSD…
Horia:
pe principiul garda moare dar nu se preda
sandramaua nu se duce naibi
ea se hurducana serios dar nu cedeaza :D
nici nu ar fi bine sa dispara psd
romania are nevoie de o stanga adevarata ca de aer
acuma nu sari sa imi spui ca psd nu e stanga asta care trebuie
ca stiu si io asta
numai ca hai sa facem amandoi un efort si sa incercam sa nu confundam psd cu geoana
e greu, dar asa e corect
Tovarase Deng:),
Departe de mine gandul de a pune semnul egalitatii intre PSD si accidentul politic numit Geoana. La fel de departe ca acela al egalitatii dintre PSD si stanga autentica.
Dincolo de acestea, insa, da, avem nevoie de un PSD coerent, condus de ceea ce m-am obisnuit sa numesc profesionistii cu bun simt, pe care-i are acest partid.
Tot ce voiam era sa avertizez asupra pericolului reprezentat de aceste rataciri in aer liber asupra naturelului simtitor al lui Mirciulica si, implicit, asupra PSD, cata vreme va ramane jucaria lui…
Tembelizare definitiva. A intrat si el in randul lumii dragilor. In tara iluziilor si a povestitorilor
Satmareanca:
esti ceva doctor de politicieni sau ce de pui atat de bine diagnosticul? :D