• Cip! Cirip!

Un chinez ca tot romanu'

PDL devine încet, încet partidul monolit al României

Treburile în politica românescă stau cam aşa. Un secretar de stat liberal îl dă în judecată pe şeful lui suprem în partid şi, întâmplător, actual premier al României, iar aripile liberale încep să îşi numere penele din ce în ce mai profund. UDMR are, pentru prima oară în istoria sa (aproape) milenară o problemă serioasă numită (oficial) PCM care va tăia în sângele electoral maghiar mai ceva decât coasa lui Cloşca. Eminenţa cenuşie spre aproape negru a PC este lovită cu procesul de aripa conservatoare-huiduitoare precum un Anghel radios. În PSD, Geoană se confruntă nu numai cu disoluţia autorităţii sale în rândul organizaţiilor teritoriale, nu numai cu opoziţia greilor Iliescu şi Năstase dar, de dată recentă, cu colţii lupilor tineri şi mai cu cojones Diaconescu şi Ponta. PRM e varză de atât de multă vreme încât Vadim pare un biet bucătar pierdut în codrii seculari ai scumpei noastre patrii.

Deci partidele susnumite sunt cu fremătări mai ceva decât râul, ramul.

Doar partidul prezidenţial îşi ţine fremătarea aproape de maieu. Nu că nu ar fi şi acolo nişte Frunzeverzi sau nişte Blagi sau nişte pro-Solojeni care să vrea să îşi desfăşoarea aripile. Dar frica de tătucul comun îi ţine uniţi, la fel de uniţi precum stârvul în stare avansată de descompunere îi ţine strâns uniţi pe cracă pe vulturii pleşuvi.

Şi uite cum, încet, încet, acest mare şi minunat partid stoloboccian devine un monolit bla bla bla bla…

4 comentarii la PDL devine încet, încet partidul monolit al României

  1. purpleraindance's Gravatar purpleraindance
    January 31, 2008 at 2:57 pm | Permalink

    nu se mai numesc UCM, ca au devenit partid, deci sunt PCM

  2. January 31, 2008 at 3:05 pm | Permalink

    purpleraindance:
    very corect
    kosenem

  3. January 31, 2008 at 4:02 pm | Permalink

    Da si cand vor cadea, mare groapa se va face!
    ;)

  4. January 31, 2008 at 6:13 pm | Permalink

    God help us!

Scrie un comentariu

Este permisă folosirea de cod HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Aboneaza-te, ca nu musca

Daca vrei prin email…

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Una, alta...

Vitantis
sportlocal
Federa?ia Român? de Rugby
Turnul nostru
CristianGog
politicalocala
Vagabond TV

De scris, am scris