Treburile în politica românescă stau cam aşa. Un secretar de stat liberal îl dă în judecată pe şeful lui suprem în partid şi, întâmplător, actual premier al României, iar aripile liberale încep să îşi numere penele din ce în ce mai profund. UDMR are, pentru prima oară în istoria sa (aproape) milenară o problemă serioasă numită (oficial) PCM care va tăia în sângele electoral maghiar mai ceva decât coasa lui Cloşca. Eminenţa cenuşie spre aproape negru a PC este lovită cu procesul de aripa conservatoare-huiduitoare precum un Anghel radios. În PSD, Geoană se confruntă nu numai cu disoluţia autorităţii sale în rândul organizaţiilor teritoriale, nu numai cu opoziţia greilor Iliescu şi Năstase dar, de dată recentă, cu colţii lupilor tineri şi mai cu cojones Diaconescu şi Ponta. PRM e varză de atât de multă vreme încât Vadim pare un biet bucătar pierdut în codrii seculari ai scumpei noastre patrii.

Deci partidele susnumite sunt cu fremătări mai ceva decât râul, ramul.

Doar partidul prezidenţial îşi ţine fremătarea aproape de maieu. Nu că nu ar fi şi acolo nişte Frunzeverzi sau nişte Blagi sau nişte pro-Solojeni care să vrea să îşi desfăşoarea aripile. Dar frica de tătucul comun îi ţine uniţi, la fel de uniţi precum stârvul în stare avansată de descompunere îi ţine strâns uniţi pe cracă pe vulturii pleşuvi.

Şi uite cum, încet, încet, acest mare şi minunat partid stoloboccian devine un monolit bla bla bla bla…