Nu mă dă de nici o culoare afară din casă dragostea pentru Traian Băsescu. Dimpotrivă. Dar nici nu pot să stau fără să mă enervez (puţin, nu nu ştiu ce) când văd câtă lume contestă dreptul Elenei Băsescu de a candida pentru o funcţie politică numai pentru că, greşeală ereditară fundamentală după unii, e fiica lu’ tata.
E dreptul fiicei să candideze aşa cum e dreptul tăticului să spurce ecranul televizorului cu enormităţile sale gherţoistice. Dacă vorbim despre context, oportunitate sau nesimţire, lucrurile se schimbă. Dar nu contează nici cât unghia de la degetul mic al şopârlei din Bangladesh, prima pe dreapta, că lucrurile se schimbă. Ceea ce nu se schimbă este dreptul lor de a face, legal şi constituţional, ce cred ei de cuviinţă.
Evident că Elena Băsescu nu este, ca să fiu un gentleman ce pana mea, de o iscusinţă cerebrală definitivă. Evident că Elena Băsescu se exprimă într-un atât de dizgraţios accent de cocălar de Ferentari încât îmi îngreţoşează şi telecomanda. Evident că Elena Băsescu nici nu ar fi fost primită în secretariatul biroului organizaţiei de tineret PDL din Poienile de sub Munte, judeţul Maramureş, dacă nu ar fi fost fata lu’ tata. Cu toate acestea, Elena Băsescu, are, evident, dreptul să candideze. Şi să şi câştige, că doar nu e în stare PDL de surprize când e vorba despre Băsescu, despre oricare Băsescu.
Da, cu toate că nu poţi să te uiţi la ea fără să zâmbeşti larg, Elena Băsescu are toate drepturile din lume să fie mai mult Elena decât Băsescu.











Incontestabil, Elena Băsescu are dreptul să candideze! De altfel, a şi făcut-o, pe deplin îndeptăţită fiind.
Dar, oamenii fiind diferiţi, când o văd nu numai că nu reuşesc să zâmbesc larg, dar nu-mi vine a zâmbi nicidecum. Schimb doar canalul.
Ii doresc “mult succes”…va avea nevoie. E cumplit sa nu ai repere solide de autoevaluare.
uh! Am alergie la expresia “da, dar…” :(
Fie a dracu’ de democraţie dacã proştii au dreptul la mai mult de a trãi!
Ca mâine vei ajunge sã votezi, cum zice omul ãla cu Palatu, “maro”.
Deşi, ati putea, voi ãştia meseriaşii, sã-i puneţi şi ei de’un blog s-o deşteptaţi c’ai vãzut ce-a zis Nãstase. ;)
Ca re dreptul nu zice nimeni! Ce ma deranjaeza e faptul ca PDL-istii nu inteleg ca au OBLIGATIVITATEA de gandi atunci cand aleg!
;)
Cine-i bou ala care vorbeste ultimul?
- Pot sa va dau un sfat? Aia-i intrebarea, dar nu asteapta raspuns, care cel mai probabil in viata lui a fost “nu, esti un bou si nu ma intereseaza opinia ta.” Un fel de domnisoara am o intrebare pot sa vi-o pun?
- Fara subiect in vreo doua propozitii.
- Foloseste DAul ala argumentativ fara argumentatie. Deci, tu esti un bou, DA?
- Aaaa, aAAAa, AAAAAAA, AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAa. Bai, ai mai fost vreodata la televizor sau asta-i prima data cand ti se pune un microfon in fata?
Nu zic ca Elena Basescu e mai desteapta. Incepe propozitii cu deci. Dar orisicat, macar e cat de cat (zic unii) draguta.
Nu, pe bune, cine-i bou ala? Vreau sa stiu cine-i incarnarea asta a lui Cristoiu.