O fi vara de vină. Căldura, ciuda că alţii sunt în concediu. Nu ştiu de ce şi din ce cauze, dar nu îmi place războiul ăsta coborât la coada şopârlei dintre ziarişti. Sigur că o să existe cât lumea astfel de conflicte între trusturi sau între jurnalişti la nivel de individ. Dar şi luptele astea se pot purta cu vorbe mai alese în gură, ce morţii mă-sii. Nu iau partea nimănui. Mă deranjează exagerările din ambele direcţii. Mai ales că, într-un mod ciudat şi enervant, parcă exact când s-a mai domolit daciada invectivelor pe tarlaua politică, au început jurnaliştii să şi-o tragă temeinic, acribios şi tenace. Păcat…
Multă lume se întreabă dacă Băsescu şi Tăriceanu, PDL şi PNL se vor putea împăca după toate câte şi le-au zis. Mie întrebarea asta mirătoare mi se pare că are fix nici un sens. Din minunat de simplul considerent că partidele şi oamenii politici nu se împacă pentru că s-au certat nu ştiu când în TRECUT, ci se împacă pentru a o pune de una mare sau una mică pe undeva prin VIITOR. Nici dacă s-ar fi scuipat la propriu între ei nu ar fi un impediment major. Pentru că, probabil că nu v-aţi prins voi prea bine, interesul ţării e mult mai presus decât un blajin scuipat flegmatic care, de fapt, nici nu a avut loc vreodată…
26 iulie 2008. Paris. La poalele lu’ Turnu Eiffel. Eram cu nuntaşii de la o nuntă şi făceam poze pe acolo şi alea alea. La un moment dat apare un turist, cu bermudele de rigoare, care întrebă într-o franceză stâlcită dacă poate face une photo avec le mireasa. Miresuca, Alina, româncă de-a noastră, zice “oui”, drept pentru care omu’ turistu’ întinde aparatul său foto unuia dintre nuntaşi, tot român, ca să execute poza. Io, mă ştiţi doar, nu am ce lucra şi încep să percutez a zice “măi Mihai, apasă le bumb ca să iasă tres bien le photo”. Turistu se întoarce către mine şi mă loveşte într-o română perfectă: “Sunteţi din Baia Mare?”. Rămân blocat câteva fracţiuni de secundă, după care aprob afirmativ. Iar tipul completează imperial: “eu sunt din Bucureşti, dar v-am recunoscut după accent”… 26 iulie 2008. Paris. La poalele lu’ Turnu Eiffel.
28 iulie 2008. Paris. Pont Mailot. Am pierdut autobuzul, singurul de altfel, care să ne ducă la aeroportul Beauvais, de unde să luăm pelicanul înapoi spre Bucureşti. Noi trei – io, nevasta şi Alecu. Dar şi alţi trei bucureşteni – doi el şi o ea. Primim un sfat prietenos de la tipul de la ghişeul de bilete autobuzistice să mergem câteva sute de metri mai încolo să luăm un taxi dubiţă care să ne ducă pe toţi la aeroport şi să ieşim mai ieftin (în final a fost 130 de euro toată distracţia…). Aşa facem. Prindem taxiul mare. Plecăm. La un moment dat pe drum Alecu meu vede un magazin Decathlon şi ni-l arată (sensibil fiind la acest brand din moment ce cumnata mea Ana lucrează la sediul său central din Lille). Nevasta mea precizează faza cu Ana şi Lille, dar fără să îi dea numele. Moment în care tipa cu care eram în taxi ne loveşte: “O cheamă cumva Ana?”. Evident, se cunoşteau. 28 iulie 2008. Paris. Pont Mailot.
„Rămâne de neînţeles de ce o minoră de 12 ani se afla la o oră aşa târzie (n.red. – 22.45) umblând pe străzi fără a fi însoţită de unul din părinţi? Oare aceştia nu au nici un fel de responsabilitate?”
Ce aţi citit mai sus şi ce mă umple pe mine de o oroare revoltată este un fragment din raportul TEHNIC al unui EXPERT TEHNIC, care a analizat cu mintea lui cocostârcică un accident în care o fetiţă de 12 ani a fost ucisă pe trecerea de pietoni de un BMW. Povestea pe larg în Gândul.
În mod normal un asemenea specimen ar trebui demis pe loc şi trimis în acea tabără din deşert de care ne vorbea un alt minunat al spiritului românesc, pe numele mic Adrian. Să mai citim încă o dată pentru că unii dintre voi, asemenea mie, simţiţi nevoia să aprofundaţi aşa ceva, dintr-o speranţă ascunsă că la o a doua citire aşa ceva nu va mai exista: „Rămâne de neînţeles de ce o minoră de 12 ani se afla la o oră aşa târzie (n.red. – 22.45) umblând pe străzi fără a fi însoţită de unul din părinţi? Oare aceştia nu au nici un fel de responsabilitate?”.
Omul ăsta care îşi spune expert tehnic este plătit de la buget, din banii noştri şi, implicit, şi din banii părinţilor şi ai familiei fetiţei ucise pe trecerea de pietoni pentru ca ipochimenul să le explice, să ne explice, că fata e de vină la solidar cu părinţii acesteia.
Hai să ne revoltăm măcar un pic. Singuri în faţa calculatorului, pe bloguri, pe forumuri, în discuţii cu cine vrem. Dar să ne revoltăm măcar un pic. Poate, poate schimbăm măcar un milimetru din putoarea asta administrativă îngrozitoare din România care ne nimiceşte simţurile civice.
Am văzut la Adrian secvenţa de mai jos. Mi se pare mult prea potrivită situaţiei de faţă…
Adriana Saftoiu: 16 Iulie 2007 (23:36)edit(…) Pentru @thor: ca sa nu va inselati, va asigur ca nu ma veti gasi pe listele PNL.
*thor: 16 Iulie 2007 (23:55)edit(…)Viitorul o sa demonstreze cine a avut dreptate : drumul dumneavoasta va fi similar cu cel al doamnei Weber , demisionata de la Cotroceni din cauza “de coloana ” ..Iata ca acum , si-a reperat coloana .e consilier la Tariceanu !
Mda… Există anumite postări care te gâtuie, care te izbesc pentru câteva clipe de pământul tare ale lumii celorlalţi, mereu ceilalţi, care te fac să înţelegi că viaţa ta e un pic mai bună, mai frumoasă, mai minunată şi că, din când în când, ar trebui să te opreşti câteva secunde şi să mulţumeşti cerului, lui Dumnezeu, providenţei sau cui te simţi tu bine că ai pe cine ai lângă tine şi că viaţa ta e aşa cum e…
