Avem atâtea locuri minunate în ţara asta a noastră, pe care o iubim şi o urâm cu egală nepăsare, pe care o scuipăm şi o sărutăm în cantităţi perfect echivalente, pe care o uităm şi de care ne reamintim într-o complementaritate înduioşătoare. Dar plăcerea de a vedea aceste locuri este egalată neîntrecut de scârba, jena şi plictisul pe care îl simţi în acele momente de un patetism înălţător când te deplasezi între o frumuseţe şi alta pe redundantele drumuri ale patriei mumă. Mai ales când eşti martor la înălţătoarele momente ale PETurilor multicolore şi, uneori, chiar tricolore, ale pachetelor goale de ţigări, o banalitate deja, şi ale unor flegme compostatoare lansate cu migală devastatoare de către compatrioţii din maşinile care stau aliniate precum astrele duhnind a complezenţă la semafoarele care împânzesc organic deja ţara asta frumoasă.

În weekend am executat cam aşa: Cugir, Geoagiu Băi, Cetatea Câlnic, Transfăgărăşanul cu toate minunăţiile de acolo. Locuri superbe, incalculabile. De o frumuseţe care îţi loveşte devastator sufletul tău de român şi din care te coboară plenipotenţiar lucrurile pe care le-am spus mai sus şi de care mi-e scârbă să îmi mai amintesc…