Dincolo de faptul că în puţinele ocazii când l-am întâlnit mi-a plăcut de el că râde tot timpul, Vlad scrie aşa cum mi-aş dori să scriu eu dacă aş vrea să scriu aşa.

Spre exemplu: “Sala e cam cât sufrageria mea (adică mică, bre, de bloc vechi, ce dracu’). Sunt vreo 10 tipi înăuntru, un cârd confuz de sardele culturiste – ştiţi genul, gaşca din cartier, după ce trag de fiare împreună ies tot împreună la o bere să pună la loc. Se uită toţi la mine. Ochii le reintră în cap în timpul ăsta. Gaşca trage tare, kile multe, e competiţie, o pauză e binevenită. Murmur şi eu un bună seara, acolo, să nu zică lumea că-s arogant. Nu-mi răspunde nimeni. Nişte aroganţi.”