• Cip! Cirip!

Un chinez ca tot romanu'

Boc dragă, nu te duci tu la alimentară să îţi iei puţin bun simţ?

L-am ascultat acum câteva minute pe Boc în conferinţă de presă (da, mai fac şi prostii de astea). Şi, evident, iar m-a enervat bocceluţa prezidenţială. Pentru că iar, pentru a nşpea oară, ne ia pe toţi de fraieri, la pachet pe care scrie cu litere portocalii PULIME.

Zice micul enervant persistent: “Privind retrospectiv trocul cu Vadim a fost o greşeală politică. Dar în acele momente noi nu ne-am gândit că se va interpreta la un asemenea nivel politic, noi ne gândeam la binele Senatului bla bla bla”.

Băăăăi, nesimţitule de Boc care eşti! Adică tu vrei să ne faci să credem că, în toată splendoarea inteligenţei tale politice nu ţi-ai dat seama din prima ce scandal politic o să stârnească decizia voastră de a pupa rudotelul tribunului? Dacă nu ţi-ai dat seama de asta atunci eşti penibil ca politician, ceea ce, oricât de antipatic mi-ai fi, nu pot sa cred. Aşa că rămâne varianta că îţi baţi joc de noi ca un cimpoi dezumflat şi care cântă din ce în ce mai fals pentru că marinarului i s-a cam acrit de faptul că eşti mult prea mic pentru marile sale planuri…

5 comentarii la Boc dragă, nu te duci tu la alimentară să îţi iei puţin bun simţ?

  1. September 10, 2008 at 4:25 pm | Permalink

    … mai bine la aprozar ca acolo se da la “kil” sau la piata sa ia pentru tot pedeleul

  2. September 10, 2008 at 6:05 pm | Permalink

    Îţi stă bine când te enervezi.

  3. kmi's Gravatar kmi
    September 10, 2008 at 7:16 pm | Permalink

    incep sa cred ca ti-ai revenit :)

    succese nebanuite!

  4. September 10, 2008 at 9:10 pm | Permalink

    ma da-l la balamuc si pe boc asta.

  5. MARIUS's Gravatar MARIUS
    September 11, 2008 at 6:54 am | Permalink

    cea ce nu ai spus aici si cred ca este la fel de relevant,este ca mai departe in conferinta bob bondoc asta zice una de sa stea mata-n coada .
    despre cine crezi ca vorbea combatandu-l?….despre….. SMECHERUL DE ROMANIA care face si drege si numa la popor nu cata .adica taticul lor ne face prezentarile?

Trackback-uri la Boc dragă, nu te duci tu la alimentară să îţi iei puţin bun simţ?

  1. September 11, 2008 la ora 9:52 am | Permalink

    [...] şi a doua zi. Şi asta pentru că a “complotat” foarte bine cu Teodora Georgescu şi Chinezu’. Aşa m-am trezit că-mi beau cafeaua la ora “sfârşitului lumii” într-o companie [...]

Scrie un comentariu

Este permisă folosirea de cod HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Aboneaza-te, ca nu musca

Daca vrei prin email…

Una, alta...

This blog is carbon positive!
sportlocal
Federa?ia Român? de Rugby
Turnul nostru
politicalocala
Vagabond TV

De scris, am scris