Încă mai tremur la amintirea senzaţionalului meci de aseară al magistralilor noştri tricolori. Rar am trăit o partidă la o asemenea intensitate. Nu credeam că incredibilul meci cu Argentina din 94 să fie depăşit în magnitudinea minunăţiei de vreun alt meci epocal. Şi totuşi s-a întâmplat…

Tricolorii au mai scris o pagină de măreaţă istorie. S-au dăruit aşa cum numai Mircea la Rovine, Ştefan la Podul Înalt şi, eventual, Stolojan la conferinţa de presă cu plânsul lui Băsescu au mai făcut-o. Au jucat ca şi cum neatârnarea României stătea în vârful bocancului lor şi la îmbinarea şiretului şiret. Au prestat ca nişte stahanovişti încrâncenaţi, motivaţi istoric de faptul că întreaga devenire ontologică a plaiului mioritic stă agăţată de acest meci.

Ultimele minute ale dramaticei partide de ieri le-am trăit cu respiraţia tăiată şi cu suflul inimii pus pe hold. Au fost momente de o înălţătoare somptitudine acele secude care treceau ca anii, acele nanosecunde care treceau ca lunile. Şarjele furibunde ale adversarilor noştri, cvintuplii campioni mondiali şi cvadrupli campioni europeni şi cvintuplo-cvadruplo campioni olimpici au fost extraordinare. Dar ai noştri băieţi de aur turcesc s-au apărat formidabil, transformând careul nostru într-o redută şi piepturile lor într-un outdoor pe care scria cu litere de sânge: Pe aici nu se trece, băăăăăăăăăăăăăăăăăăăă!

Tricolorii au scris ieri istorie. Pentru că au reuşit să învingă fenomenala selecţionată a Insulelor Feroe cu 1-0. Şi încă în DEPLASARE! Aşa s-a scris istoria primelor URIAŞE trei puncte…