Exact. Despre Sven Hassel vorbesc. Pentru unii dintre noi, de ăştia mai ciudaţi, evident, asemenea lecturi horror ne coafează.
Pentru conformitate: Batalionul de marş, Sven Hassel, editura Nemira 1992.
Exact. Despre Sven Hassel vorbesc. Pentru unii dintre noi, de ăştia mai ciudaţi, evident, asemenea lecturi horror ne coafează.
Pentru conformitate: Batalionul de marş, Sven Hassel, editura Nemira 1992.
Păi da, despre Copolovici e vorba. Cel care, activ mai ceva ca sucul cu acelaşi nume, nu mă lasă să vegetez în treburile mele cu care sunt plecat prin nordul ţării şi mă îndeamnă la muncă. Şi cum, deşi chinezu, am anumiţi tovarăşi la care neuronul mă se activează, zic aşa pe repede înainte despre faza chair mişto cu pavilionul.
Şi dacă tot m-am reactivcat hai că mai bag câte ceva imediat. Aşa, la sanchi…
Adică cum, măăăăă? În 2008, în România noastră cea de toate zilele, aşa cum e ea, mă rog, să vorbeşti cu de astea “stimate domnule preşedinte, vă asigur că vorm face toate eforturile şi vă mulţumim din suflet…”. Sindicatu mamii ei de viaţă…
Via Monitoring Media.
Deci, e clar şi indubital, asta e o temă de dezbătut. Bine, băi Dromichaetes că ne dai teme de gândit la neuronul şi aşa plictisit…
De aceea blogerii ar trebui sa renunte la “lautarie sau cantat sub dus” [cum spune Bleen intr-un interviu] si sa isi concentreze atentia asupra felului de parlament pe care si-l doresc. Primul soc dupa aflarea candidatilor a trecut. Intrebarea care ar trebui sa se puna acum este: de ce fel de oameni avem nevoie in parlament pentru a construi parlamentul de care avem nevoie?
Staţi liniştiţi. Nu e ce credeţi toţi. Of, of, la ce vă stă capul…