• Cip! Cirip!

Un chinez ca tot romanu'

Oana şi cu Crina au pus-o!!!

Daaaaaaa. Au pus-o de o lansare. Şi cum regina ei de fericire să nu iasă ceva mişto? Să vă egzplic.

La Satu Mare, Crina cea degrabă descurcăreaţă şi cu suflet mai larg decât prevede legea firii, s-a dat de 2,768 ori peste cap şi a organizat o preafrumoasă lansare de carte pentru Oana cea degrabă purtătoare de tocuri în loc de adidaşi şi cu talent de scribălenie la purtător. Cartea se numeşte Războiul reginelor. Dar asta nu importă maximamente şi aproximativ finalment. Pentru că, pe principiul ce naşte din pisică şoareci mănâncă şi pe axioma vă simteţi bineeee, Oana orice ar scrie, scrie bine.

Şi cum prezenţa lu’ chinezu se impunea imperios necesar, am fost prezent. Flori nu i-am luat Oanei. Că nu am vrut să îşi strice impresia despre mine (sanchi, am uitat… deşi minunata mea Adina mi-a trasat sarcină clară).

Şi ca totul să fie şi mai adevărăciune, la faţa locului a executat o prezenţă de-a dreptul reconfortantă, Bogdan Hrib, şăful dă gaşcă de la Editura Tritonic, cu ocazia prilejului lansării cărţii Blestemul manuscrisului, în couctorat cu Răzvan Dolea. Dar despre acest subiect şi urmările sale în transmisiile noastre viitoare…

crina-oana

6 comentarii la Oana şi cu Crina au pus-o!!!

  1. Oana's Gravatar Oana
    February 13, 2009 at 11:24 am | Permalink

    Multamim da prezenta. Faina nevasta ai

  2. February 13, 2009 at 1:18 pm | Permalink

    Sounds like fun. Pacat ca n-am fost.

  3. February 14, 2009 at 10:18 pm | Permalink

    Am impresia că vrei să-ţi fac cinste :))))

    Încântată că am cunoscut-o pe Adina, nu mai beau cafea cu tine când dau prin Bucureşti :D

  4. February 15, 2009 at 12:44 am | Permalink

    Acum ca-s back to home cu tot cu regina si dupa ce cunoscui o gramada de ardeleni, oameni de pus la rana, ma-m apucat de citit sportlocal.ro. La naiba-n puii mei devin si pasionat de sport acum :D.

  5. February 15, 2009 at 6:07 pm | Permalink

    Musiu, trebuie musai sa vii la raport si la Bucuresti! Toata lumea te lauda. O s-o fac si eu maine. Ca am poze cu zulufii tai!

  6. February 16, 2009 at 1:59 pm | Permalink

    Care eu când scriu despre Chinezu îl majusculez!…

Trackback-uri la Oana şi cu Crina au pus-o!!!

  1. February 14, 2009 la ora 10:15 pm | Permalink

    [...] ce să mai zâc? februarie 14, 2009 — Satmareanca După câte au zâs ei (Oana, Chinezu şi Horia) nu mi-a mai rămas mare lucru şi parcă nici nu se cade să mă laud Acum că am [...]

  2. February 15, 2009 la ora 2:39 am | Permalink

    [...] Chinezu a ţinut neapărat să facă poze cu cărţile – ce apucături [...]

  3. February 15, 2009 la ora 3:24 am | Permalink

    [...] poveşti o să revin, dar acum oboseala m-a răpus. Mulţumiri pentru cuvintele frumoase domnului Chinez, domnului Darius şi lui Horia. Mulţumiri pentru trandafiri lui Trexel şi Cellei – Cella, mă [...]

  4. February 21, 2009 la ora 3:44 pm | Permalink

    [...] primul am [...]

Scrie un comentariu

Este permisă folosirea de cod HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Una, alta...

ebucataria taskwriter Urbankid Click - Din inima pentru copii Federa?ia Român? de Rugby Codesignum letsdoitromania sportlocal Suveica Stiri de bine

De scris, am scris

Salutari celor din reader

Zelist