Am avut câteva zile arhi pline. Groznic de pline. Care au venit la pachet cu momente de, hai să le spunem, tumult sufletesc. Care tumult la mine nu rimează de nici o culoare cu scrisul pe blog. Pentru că blogul este singurul loc în care mă manifest plenar în care scriu pentru că aşa vrea muşchiul meu şi nu pentru că trebuie, este necesar sau ar da bine. Iar muşchiul meu nu a vrut şi nu a putut să scrie nimic zilele astea…

Zic mi-e ruşine pentru că, zău, mi-e ruşine. Mi-e puţintică ruşinică de voi, cei care deşi nu am mai scris nimic de atâta vreme, aţi intrat aici pe chinezu şi aţi ţinut blogul ăsta în viaţă. Lucru pentru care vă mulţumesc. Şi sper să vă ţină năravul ăsta şi în continuare. Pentru că, vă garantez, şi la mine va rămâne năravul cu scrisul pe blog doar atunci când mi-e feelingul în grafic :D