• Cip! Cirip!

Un chinez ca tot romanu'

Offlineul din online din twitter şi noi

Vlad Petreanu, un condei fantastic între noi fie vorba, a fost numero 1 ieri pe twitter cu saga sa despre montarea termopanelor. Pe lângă savoarea existenţială absolută a ceea ce ne-a transmis el, termopanele lui Petreanu sunt un exemplu mişto despre ceea ce am zis în titlu.

Adică.

Şi Petreanu şi meşterii care au venit să-i lumineze casa cu termopanele şi noi cei care ne-am binoclat cu gura până la urechi la ce ne spunea el trăim în offline. Suntem făcuţi din offline, respirăm offline, murim în offline. Onlineul este doar o mică parte a offlineului din noi. Mai frumoasă, mai PRistică, mai de împins la înaintare. Iar cei care ne dăm pe twitter arondăm o savoare şi mai subtilă părţii onlineistice a offlineului nostru.

În întâmplarea termopanistică de care facem vorbire, meşterii sunt hardcoreul offlineului, pentru care internetul şi alea alea sunt doar nişte vagi arome ontologice, trecând agale prin preajma înţelegerii lor. Meşterii cu pricina trăiesc doar în offline şi asta le ocupă tot timpul.

Petreanu şi noi ceilalţi am mai făcut un pas. În sus sau în joc, încă nu se ştie. Dar e un pas, asta e clar. Am lipit fiinţei noastre offlineistice încă o extensie, internetul. O lume în care unii încearcă să-şi compenseze lipsurile din viaţa reală, în care alţii văd oportunităţi teribile şi acţionează pe cale de consecinţă, sau în care unii s-au refugiat într-un hal extrem de periculos pentru el/ea şi pentru noi ceilalţi de pe lângă ei.

Urcând/coborând pe acest lanţ trofic de sorginte 2.0, urmăm noi cei care lovim twitterul în fiecare zi. Şi ni se pare că formăm o specie aparte, căreia apartenenţa la relativ obscura grupare twittiristă îi conferă valori adăugate intrinseci.

Mă opresc abrut din aceste dizertaţii mai mult banale decât inteligente pentru simplul dar atât de presantul motiv că vezica mea urinară, simbol pur al offlineului unui onliner, îmi dă un Direct Message să mă duc să fac un pişu.

Cer prea mult dacă vă rog să continuaţi voi ce am zis io mai sus?

10 comentarii la Offlineul din online din twitter şi noi

  1. September 9, 2009 at 10:00 am | Permalink

    frumoasa compunerea :) a mers bine cu cafeaua de dimineata.

  2. September 9, 2009 at 11:48 am | Permalink

    Ne zapacisi offline cu disertatia ta online. :D

  3. September 9, 2009 at 10:03 pm | Permalink

    Deci Meşteru’ 2 murea de curiozitate “că ce scrieţi acolo?” Eu – am treabă, ce să fac… El, mai târziu – “da’ mult mai munciţi, zău aşa…”

  4. lol's's Gravatar lol's
    September 9, 2009 at 11:23 pm | Permalink

    Breeeeeeeeeee! sunt bujbe, după ce am citit postarea!! Da…. oricum am inţeles mai mult din ce ai spus matale decât atunci când îl citesc pe Vlad Petreanu. Cine nu este de acord cu mine poate sa îl ia acasă pe V.P. Poate se mai mai maturează opera domniei sale in timp si face ceva parale, momentan ioc din punctul meu de vedere!

  5. September 10, 2009 at 1:16 am | Permalink
  6. September 10, 2009 at 5:38 am | Permalink

    Buna, chinezu. Te-ar interesa sa facem un schimb de linkuri? tin minte ca ti-am mai trimis un mesaj. Astept un raspuns de la tine. Te pup!

  7. September 10, 2009 at 8:07 am | Permalink

    @Radu Panciuc
    bai ai si tu niste gusturi cu care sa iti bei cafeaua :D

    @razvanserbu
    merci, inseamna ca am reusit :D

    @Someone
    deci nu pot sa iti spun cat de tare mi-a placut faza cu termopanele gen Reporter Special :D

    @lol’s
    eh, aici ne desparte o prapastie
    mie imi place foarte mult cum scrie vlad

    @Inka
    stiu si io ce sa zic…

  8. lol's's Gravatar lol's
    September 10, 2009 at 12:51 pm | Permalink

    Scrie ????????????????

  9. lol's's Gravatar lol's
    September 10, 2009 at 12:56 pm | Permalink

    Sunt doua feluri de a scrie! Din inspiraţie si convingere! Sau la comanda ! Tu ce zici ? Cum vine treaba in cazul nostru ? Nu trebuie sa răspunzi, si întrebările fără răspuns au rolul lor ! :)

  10. September 10, 2009 at 9:40 pm | Permalink

    De ce o mai cheama pe Elena Udrea la comisie?

    Intra pe http://www.momentevesele.ro si citeste pamfletul in versuri Elena Udrea la comisia de ancheta.

    Sa ai o zi frumoasa si linistita alaturi de cei dragi!!!

Trackback-uri la Offlineul din online din twitter şi noi

  1. September 10, 2009 la ora 8:05 am | Permalink

    [...] Offlineul din online din twitter şi noi « Picătura chinezească chinezu.eu/2009/09/09/offlineul-din-online-din-twitter-si-noi – view page – cached #Picătura chinezească RSS Feed Picătura chinezească » Offlineul din online din twitter şi noi Comments Feed Picătura chinezească Şi chinezu deschise ochii câte-un pic, pic, pic… Dacă aveţi chef de recitiri — From the page [...]

Scrie un comentariu

Este permisă folosirea de cod HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Una, alta...

ebucataria taskwriter Urbankid Click - Din inima pentru copii Federa?ia Român? de Rugby Codesignum letsdoitromania sportlocal Suveica Stiri de bine

De scris, am scris

Salutari celor din reader

Zelist