• Cip! Cirip!

Un chinez ca tot romanu'

Despre cum am ratat io la Webstock twitterul luat în balon

Din nou, Manafu and company au făcut-o. Pentru că şi ediţia de anul acesta a Webstock a fost o reuşită. Participare mai mult decât numeroasă, oameni faini, locaţie excelentă, wireless de la Vodafone impecabil, speakeri foarte mişto, multe lucruri de ascultat şi de învăţat.

Cu toate acestea, am bifat, la nivel personal, trei nereuşite la Webstock. Ştiam că o să le ratez, dar nu am putut scăpa prilejul să dau mâna cu Mark Williams si cu Mark King. Pur şi simplu, vorba Sandrei Stoicescu, nu am putut. Aşa că am plecat în jur de ora 17.00.

Aşadar, ce am ratat io la Webstock (în ordinea aleatorie a propriului vrut):

1. Gala. Evident că mi-ar fi plăcut să fiu acolo în acele momente înălţătoare. Şi ca să văd feţele zâmbitoare ale premianţilor, dar şi să văd feţele forţat zâmbitoare ale celor care ar fi vrut să fie în locul lor şi, mai ales, să fiu părtaş la comentariile alea savuroase din sala, că le ştiţi doar ce mişto sunt :)

2. Excelenta idee a lui Viorel Spînu, care a pus twitterul într-un balon. La propriu. M-a amuzat foarte tare când am văzut pozele, dar e clar că dacă aş fi fost la faţa locului ar fi fost muuuult mai mişto.

3. Am ratat-o pe Cristian Bazavan. La cât de rar ne-am văzut în ultimii ani, mergea un “bonjour” şi de data asta :)

Încă ceva. Fază mişto cu Sorin Rusi. Care la un moment dat fotografia nişte domnişoare simpatice. La care io zic “bine, băi, că numai fete fotografiezi”. La care el, magistral, zice “nu, măi, că fotografiez şi oameni” :))))))))))

6 comentarii la Despre cum am ratat io la Webstock twitterul luat în balon

  1. September 21, 2009 at 11:55 am | Permalink

    Dar cunosti ca a fost spusa la regie asta nu?:)). Femeile sunt zeite:D

  2. September 21, 2009 at 4:09 pm | Permalink

    ““nu, măi, că fotografiez şi oameni”” hahaahhaahah =)) , nota 10 Sorine :))
    Tare chestia cu twitterul in balon, n-am vazut-o :)

  3. September 21, 2009 at 6:13 pm | Permalink

    @Dragos a fost prezentata la microblogging, probabil ca d-aia n-ai prins-o :)

  4. September 21, 2009 at 6:15 pm | Permalink

    Fascinant.

  5. January 8, 2010 at 12:31 am | Permalink

    Inca mai rad cand citesc faza asta de la finalul postului tau:)). Foarte tare, memorabila!!!

Scrie un comentariu

Este permisă folosirea de cod HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Aboneaza-te, ca nu musca

Daca vrei prin email…

Una, alta...

This blog is carbon positive!
sportlocal
Federa?ia Român? de Rugby
Turnul nostru
politicalocala
Vagabond TV

De scris, am scris