Traim intr-o lume a brandurilor. Ne enerveaza Basescu pentru ca stim cine este Basecu, tinem cu Steve Gerard pentru ca ii recunoastem mutra si in somn, ne schimonosim la Andreea Marin Banica pentru ca zambetul ei angelic ne calca pe nervi. Reactionam la cei de mai sus si la atatia altii pentru ca sunt branduri. Si pentru ca omul asa poate negocia mai usor traseele pe care il poarta viata.

Numai ca lumea nu este facuta numai din branduri. Ba chiar brandurile astea sunt putine si de cele mai multe ori de o superficialitate egalata doar de superficialitatea noastra ca le prizam in asemenea grad. Viata merge inainte si fara ele, iar lumea aia reala functioneaza pentru ca nu brandurile, ci non-brandurile fac lucrurile sa mearga.

Spre exemplu, oamenii aceia la care ne ducem rahatul (fecalele, pe romaneasca de dex) si pisul (urina) pentru analize. Si care stau toata ziua cu nasul in gretoasele productii ale existentei noastre fizice umane si isi vad de treaba. Pentru ca asta e treaba lor. Niste necunoscuti. Pentru ca nici noi, oarecum stanjeniti de gestul nefiresc de a ne oferi productiile emabarasante altor persoane, parca nici nu vrem sa ii cunoastem. Parca vrem sa nu ne ma aducem aminte de ei, sa ramana acolo in anonimatul lor, sa analizeze rahatul nostru pentru ca noi, mai tarziu, de la un alt ghiseu sa primim niste hartii cu niste insemne pe ele. Sa va mai ganditi doar la diferenta de atitudine intre noi cei care predam rahatul si noi cei care ridicam rezultatele analizelor. Cat de stingheriti suntem in prima ipostaza, cat de sus ridicam capul in a doua…

Azi dimineata am mers cu piticii la niste teste de astea de rutina. Si, nu stiu de ce, m-am gandit la oamenii de genul celor de care v-am spus mai sus. Nebagati in seama, fac munci de care noua ne e scarba, teama, jena si lumea merge inainte si datorita lor, datorita micutei parti din mecanismul in care toti suntem componente, parte pe care ei o fac sa mearga.

Lucru pentru care le multumesc.