Zilele trecute am avut o oareşce disputa, da’ de aia programatică, de idei, cu nişte tovarăşi care susţineau de-a dreptul habotnic, dacă îmi permiteţi, că nu există absolut nici o diferenţă între publicitatea clasică şi CSR. Deci cum?

Hai să luăm ca exemplu Start-up School (pentru că e proaspăt, e o idee chiar mişto şi pentru că o să şi mă văd cu mulţi dintre voi acolo). Adică ce era să facă BCR, instituţie care nu se plasează printre preferinţele mele bancare, dar ale cărei (unele) iniţiative extra-financiare le salut? Să sponsorizeze evenimentul şi să îi roage pe organizatori să nu zică nimic, da’ nimic-nimic de ea ca bancă? Adică se poate pune semnul de egalitate între o reclamă (cam tembelă, ca multe altele) la TV şi faptul că se întâmplă un eveniment unde poţi să asculţi/întâlneşti cu oameni grei din online şi nu numai? Sau cu faptul că se oferă un premiu de 1000 de euro pentru o idee mişto de business? Haideţi, măi…

Evident că nu trăim într-o lume de o moralitate teribilă. Şi că orice campanie de CSR are o doză cinică de promovare. Dar prefer de jdemii de ori un CSR, bun sau prost, atâta vreme cât cineva câştigă ceva, cât de puţin, dintr-o astfel de campanie, decât o reclamă care, de multe ori, în afară că mă prost-dispune, altceva nu îmi aduce.