• Cip! Cirip!

Un chinez ca tot romanu'

Care aveţi oraşul bestial, băi?

Later edit: Pietricel mi-a atras atenţia că am uitat să dau leapşa unui bucureştean. Nu, nu uitasem, dar dacă tot nu ai avut ce lucra, ia ocupă-te tu de problemă, dragă Pietricel, şi spune-ne de ce e bestial Bucureştiul :))

Din start vă spun că indiferent pe unde o să mă poarte viaţa asta năstruşnică uneori, indiferent în ce oraşe o să sălăşluiesc, Baia Mare rămâne Oraşul Meu, ăla propriu şi personal, de suflet şi la suflet. Asta ca să răspund foarte clar la leapşa lui Dan Ciulea :)

Bine, el îmi cere să spun de ce oraşul meu e bestial. Dincolo de superlativul pe care îl implică o astfel de exprimare şi care, eu fiind mare fan de relativisme, nu mă coafează decisiv :)), pot spune cu mâna pe inimă că Baia Mare este oraşul meu bestial pentru că acolo mi s-au întâmplat o grămadă de “primele” :) A căror sumă nu dă deloc cu virgulă şi creează caracterul de bestialitate :))

Prima prietenie, prima bătaie, prima dezamăgire, prima dragoste, prima întâlnire cu muzica, prima întâlnire cu sportul, prima întâlnire cu caracterul oamenilor, prima carte, primul concert, primul prieten adevărat, primul job, primul salariu, prima…, prima…, prima…

Aţi înţeles ideea :)

Şi ca să “regionalizăm” leapşa :)), o dau mai departe către Crina, Oana, Irongates, Sorin, Crivăţ, staupenet.ro, Cristi, Bloghita, Daniel şi Laurenţiu. Evident că aş fi mai mult decât onorat dacă aţi prelua-o şi alţii, mai ales din oraşele mai mici şi de o frumuseţe răpitoare :)

11 comentarii la Care aveţi oraşul bestial, băi?

  1. May 19, 2010 at 7:30 am | Permalink

    Mie mi-a placut aceasta descriere : http://capca1.blogspot.com/2010/03/orasele-din-viata-mea.html :))

  2. May 19, 2010 at 8:25 am | Permalink

    uaaaaaaa … bestial! Mersi :-)
    Cu acordu’ tau, o sa adun toate linkurile si o sa le public la mine :d

  3. May 19, 2010 at 8:52 am | Permalink

    P.S.
    Link-urile cu prezentarile de orase…. la alea ma refeream :D

  4. May 19, 2010 at 9:47 am | Permalink
  5. May 19, 2010 at 10:05 am | Permalink

    Damn….man, esti convins ca vrei sa scriu despre metropola in care locuiesc? :)

  6. May 19, 2010 at 11:37 am | Permalink

    Orase “bestiale” sunt multe insa, si acolo, unii ar vrea sa schimbe ceva. Pentru cei care ne spun ce ar schimba, din punct de vedere arhitectural, la orasul lor noi avem un premiu :) http://www.facebook.com/topic.php?uid=123283537689216&topic=62

  7. May 19, 2010 at 11:44 am | Permalink

    Și eu îmi iubesc orașul, Tulcea… atât de mult încât i-am făcut și un site. În el (orașul) m-am născut, în el am revenit după fiecare tentativa de plecare, în el îmi cresc frumos fetița și în el cred că o să ies la pensie și o să am grijă de nepoți :) Am zis aici de ce Tulcea e un oraș fain, vă invit și pe voi să îl descoperiți: http://www.iubesctulcea.ro/descopera-tulcea.html

  8. May 19, 2010 at 12:36 pm | Permalink

    Bine, bine, o iau, Doamne. :D

  9. May 19, 2010 at 11:16 pm | Permalink

    Ce va fi dat mai departe? Sunt nou pe aici si din acest post n-am inteles… THX!

  10. May 21, 2010 at 3:34 pm | Permalink

    na, am zis si eu, m-a tras ciulea.ro de maneca :)

Trackback-uri la Care aveţi oraşul bestial, băi?

  1. May 19, 2010 la ora 9:43 am | Permalink

    [...] dat omul cu ochii marunti o leapsa care consta in ceva… N-am inteles exact ce, dar eu scriu. Ca atat [...]

  2. May 19, 2010 la ora 10:49 am | Permalink

    [...] un oraş bestial mai 19, 2010 irongates Lasă un comentariu Mergi la comentarii. Chinezu mi-a pasat o leapşă. Nu ştiu exact la ce se referă formularea “oraşul meu” pentru [...]

  3. May 19, 2010 la ora 5:29 pm | Permalink

    [...] si eu pe el. Si, unu la mana, cum nu prea poti refuza o leapsa, si, doi la mana, leapsa vine de la Chinezu, cum naiba sa spun [...]

  4. May 31, 2010 la ora 12:21 am | Permalink

    [...] meu iubit… Cu o oarecare intarziere raspund si eu dupa cum am promis pe Twitter lepsei date de Chinezu referitoare la Orasul meu bestial. Este o provocare si mai mare sa raspund la asta mai ales ca [...]

Scrie un comentariu

Este permisă folosirea de cod HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Aboneaza-te, ca nu musca

Daca vrei prin email…

Una, alta...

This blog is carbon positive!
sportlocal
Federa?ia Român? de Rugby
Turnul nostru
politicalocala
Vagabond TV

De scris, am scris