• Cip! Cirip!

Un chinez ca tot romanu'

Zilele astea am fost biciclist. Mă rog, un fel de…

Pentru că m-am dat mulţi kilometri cu o bicicletă extrem de simpatică, pe care mi-a dat-o în teste Cosmin de la Ciclop.eu. Nu mă pricep eu la biciclete, dar pe asta cu care m-am plimbat scrie Strida, deci de aia o fi :)

Ce e mişto la bicla asta:
- e foarte, foarte simpatică! Mai ales că alăturarea dintre un buhai ca mine şi silueta sa zveltă este de mare efect, după cum puteţi vedea în fotografii :)
+ este pliabilă şi se face mititică doar din 3 mişcări, adică în vreo 7 secunde ai pliat-o
+ merge surprinzător de bine pentru ce roţi mici zici că are şi pentru aspectul ei de jucărie
+ frâne foarte bune
+ e excelentă pe distanţe scurte, de 2, 3 kilometri

Ce nu mi-a plăcut:
- nu e bicicleta, săraca, de vină, dar Bucureştiul este o mizerie de oraş pentru biciclişti
+ pe distanţe mai lungi devine inconfortabilă, dar evident că nu a fost creată pentru aşa ceva
+ controlul ei e un pic tricky până te obişnuieşti; roata e foarte mică şi de aceea îţi joacă serios ghidonul până îi prinzi mişcarea
+ preţul. E clar că nu e pentru oricine bicicleta asta şi că trebe să îţi doreşti tare să o ai ca să o cumperi :)

Una peste alta, a fost o reală plăcere să testez Strida asta. Cel mai mult mi-au plăcut reacţiile oamenilor de pe stradă, care erau foarte curioşi “ce e asta, domnule???” :)) Raportez că fix de 4 ori am făcut demonstraţie, în faţa unor necunoscuţi curioşi, cum se pliază bicla, stârnind exclamaţii de mirare :))

Pe final vă las cu proba irefutabilă a caracterului ciudos al lui rekinoo, care s-a îndrăgostit atât de tare de bicicletă încât m-a atacat dur, încercând să mi-o sustragă :))

Mulţumiri lui Mihai Pintilie (din nou) pentru poze :)

16 comentarii la Zilele astea am fost biciclist. Mă rog, un fel de…

  1. May 21, 2010 at 10:46 am | Permalink

    Cu multa placere. Daca s-a intamplat sa fim din nou in acelasi loc..

  2. May 21, 2010 at 11:20 am | Permalink

    Ce tare!
    Apelez si eu aici daca are cineva `biță` ca în link-ul următor … de dat! http://zerocinci.blogspot.com/2010/05/immersion-si-bita.html

  3. May 21, 2010 at 11:34 am | Permalink

    Today is my birthday! Is something good going to happen? :D

    That was just my way of saying that I like this bike!

  4. May 21, 2010 at 11:34 am | Permalink

    Mişto bicla! Cât consumă la sută? :)))))

  5. May 21, 2010 at 12:09 pm | Permalink

    ai cumva vreo poză şi cu dânsa pliată? merci :)

  6. Razvan's Gravatar Razvan
    May 21, 2010 at 4:20 pm | Permalink

    Esti criminal… De bicicleta nu zic nimic:))

  7. May 21, 2010 at 8:58 pm | Permalink

    Bre, toate chinezariile trag la Chinezu? :P

  8. May 21, 2010 at 10:11 pm | Permalink

    Geniala bicicleta :)))

  9. May 22, 2010 at 11:00 am | Permalink

    Oana Bratila are ceva asemanator si IulianV parca am vazut ca detine asa ceva. Sunt practice, comode, usor de pliat. Vorba ta, pentru 2-3 Km este perfecta:)

  10. May 22, 2010 at 11:06 am | Permalink

    Foarte tare bicicleta.

    Prima oara am vazut asa ceva in Londra. O dsoara corporatista s-a dat jos de pe ea in fata unui bloc de sticla, a impachetat-o in geanta si a intrat ca si cum ar fi avut laptop in mana. Tinuta: sacou, fusta si tenisi . :)

    M-am plimbat si eu cu una asemanatoare in Iulius Mall (Cj) :D E foarte tare senzatia; dar parca nu as da (cel putin) o mie de lire pe ea :D

  11. May 22, 2010 at 3:43 pm | Permalink

    Nu e de distanţe scurte? Funny, Iulian are una d-asta iar cu el m-am întâlnit de multe ori, mai prin toate colţurile Bucureştiului. E într-adevăr foarte mişto partea cu pliatul. O poţi lua cu tine peste tot.

  12. May 22, 2010 at 4:54 pm | Permalink

    Strida nu costă 1000 de lire… e 2000 de lei, varianta simplă: http://www.ciclop.eu/produse/biciclete-noi/strida-lt
    Pe link-ul de mai sus e si un filmulet cu plierea ei. Îți ia un pic să te obișnuiești cu ea, dar e foarte cool după aceea.

  13. May 22, 2010 at 10:54 pm | Permalink

    Pare foarte faina bicicleta, insa e comoda ?:) Sincer nu prea pare a fi … :D

  14. May 23, 2010 at 10:31 am | Permalink

    Parca esti un elefant in magazinul cu portelanuri :)))))

  15. May 23, 2010 at 11:02 am | Permalink

    Cat poate sa imi placa bicicleta !

  16. May 23, 2010 at 1:09 pm | Permalink

    Super tare. Zici ca e o bicicleta pentru liliputani. :))

Trackback-uri la Zilele astea am fost biciclist. Mă rog, un fel de…

  1. May 27, 2010 la ora 8:41 am | Permalink

    [...] astea m-am dat serios cu bicicleta prin Bucureşti. Ocazie cu care am constant neşte lucruri, pe care, cu permisiunea dumneavoastră, le voi [...]

  2. February 2, 2012 la ora 11:02 am | Permalink

    [...] I-ați dat premiul unuia pentru care a bea o bere este ca și cum te-ai duce la raliul Dakar cu o Strida. Adică nu contează că nu câștigi, dar ce ne mai râdem… Așa ceva… Ca să nu mai [...]

Scrie un comentariu

Este permisă folosirea de cod HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Aboneaza-te, ca nu musca

Daca vrei prin email…

Una, alta...

sms bucuresti
sportlocal
Federa?ia Român? de Rugby
Turnul nostru
CristianGog
politicalocala
Lopata

De scris, am scris