• Cip! Cirip!

Un chinez ca tot romanu'

Sunt un pic dezamăgit cu lăsatul de fumat

Vă rog din start să observaţi nuanţa din titlu. Am folosit “cu” nu “de“. Ca să fim bine înţeleşi :D

Pentru că nu îmi pare rău nici o secundă că m-am lăsat de fumat. Sunt dezamăgit însă, un pic, de faptul că nu e chiar aşa de greu să faci asta. Eu mă pregătisem psihic pentru o luptă de aia cu mine însumi, cu imprecaţii pe care să mi le adresez singur “porcule, să nu te prind că pui ţigara în gură că ţi-o bag altundeva” şi de astea. Dar pauză totală…

Totul decurge de un firesc chiar plictisitor. Cel mai greu moment a fost când am ieşit la o bere cu băieţii, şi acolo, ştiţi cum e, se mai sudează ţigările. Zic greu pentru că nu ştiu cum să zic altfel, dar am trecut şi peste acest moment cu o lejeritate lejeră, ca să zic aşa.

M-am lăsat şi de cafea cu ocazia asta. Pentru că, după atâţia ani de tabiet numit cafea de dimineaţă cu două ţigări la ea, nu mai are fix nici un gust şi nici o savoare pentru mine. Treaba faină e că nici nu simt nevoia de cafea, adică sunt fresh şi ready to go după ce beau un ceai verde :)

Mă întreabă mulţi, mai în glumă, mai în serios, dacă SIGUR m-am lăsat de fumat. Băi, la mine treaba e simplă, când zic ceva serios, chiar zic şi, mai important, fac. Iar asta cu promisiunea făcută fiului meu este garantat în top 3 chestii serioase.

Şi dacă tot trec aşa de lejer prin experienţa asta cu lăsatul de fumat, dovadă irefutabilă că am un psihic de invidiat (căci da, oricât încercaţi să negaţi obviousul, la cap e problema cu orice :D), am zis, în dulcele stil chinezesc, să ridic miza.

Aşa că pe birou mi-am pus la loc vizibil un pachet de ţigări deschis, în care mai este doar o singură ţigară. Adică să am tentaţia permanent la îndemână. Aşa mi se pare mai mişto :D

32 comentarii la Sunt un pic dezamăgit cu lăsatul de fumat

  1. September 9, 2010 at 9:14 am | Permalink

    mai du-te mai de-acilea !!!! :)))))

  2. Ave's Gravatar Ave
    September 9, 2010 at 9:14 am | Permalink

    Masochistule!

  3. September 9, 2010 at 9:15 am | Permalink

    Daca spui ca ai trecut cu o lejeritate lejera de ce-a fost pana acum, m-as mira sa te atingi de tigara aia, pe bune de nu.

  4. Liz's Gravatar Liz
    September 9, 2010 at 9:15 am | Permalink

    Ti-au aparut aftele? Momentul ala ii cel mai groaznic.

  5. September 9, 2010 at 9:15 am | Permalink

    Usually, cafeaua era asociata cu tigarea. De tigari m-am lasat, iar cafea nu beau. Nici alcool, i’m the perfect man, soon at home, cleaning, washing and going with the dog, out:))

  6. September 9, 2010 at 9:35 am | Permalink

    Esti sadic! :)))

  7. Semanticus's Gravatar Semanticus
    September 9, 2010 at 9:43 am | Permalink

    Si oricum aia cu cafeaua e obicei balcanic, nu cadra nu brandu’:)))0

  8. September 9, 2010 at 10:00 am | Permalink

    nu te juca cu ….focul :D Nimeni nu e atat de tare, nici macar Chuck Norris
    P.S. de ieri m-am lasat si eu, mi-a cerut un irakian o tigara si i-am dat tot pachetul. Da, stiu ca n-am facut bine, trebuia sa le arunc direct…

  9. September 9, 2010 at 10:29 am | Permalink

    Am fix acelasi sentiment :))) M-asteptam sa fie urat!! Si cu cafeaua patesc cam la fel … acum nu mai gasesc timp dimineata sa mai fac si cafeaua .. fara tigara, ma pot lipsi :))

    Bravo noua!

  10. Lucia's Gravatar Lucia
    September 9, 2010 at 10:31 am | Permalink

    ma regasesc in totalitate in articolul asta…si pentru mine a fost la fel de surprinzator sa constat ca este foarte usor sa te lasi daca ai un “psihic de invidiat”, cum zici tu :p

  11. September 9, 2010 at 10:42 am | Permalink

    O singura tigara ?!
    Hmm, incep sa cred ca biroul tau este oval !
    :)

  12. axcris's Gravatar axcris
    September 9, 2010 at 10:43 am | Permalink

    Nu am retinut cit timp ai fumat si cite bucati consumai pe zi inainte de oprire… Si da, cum spunea cineva mai sus, te cam joci cu focul… In rest, toata admiratia!

  13. September 9, 2010 at 10:53 am | Permalink

    Io ti-am zis ca e usor! Tu nu: batman, batman!

  14. September 9, 2010 at 10:55 am | Permalink

    Bine ca te-ai lasat. Dar acum tre` sa iti gasesti o ocupatie :)

  15. September 9, 2010 at 11:43 am | Permalink

    Nici eu nu vad ce-i asa greu sa te lasi de fumat, dar nu ma pun sa bat pe subiectul asta, fiindca nu sunt un fumator si nu am fost. Totusi tu se pare ca ai vointa. :D

  16. September 9, 2010 at 11:46 am | Permalink

    Io am deja 8 luni de când nu mai. Greu nu mi-a fost în primele zile, ci după două-trei săptămâni :D Chiar şi acum aş aprinde una :))

  17. Adrian SM's Gravatar Adrian SM
    September 9, 2010 at 12:06 pm | Permalink

    Nici sfânta cafeluţă de dimineaţă? Doamne, ce va fi cu lumea asta?… :)

  18. September 9, 2010 at 1:17 pm | Permalink

    noroc ca nu fumez oricum putina lume reuseste sa se lase:)

  19. jc's Gravatar jc
    September 9, 2010 at 2:49 pm | Permalink

    ce zmecheri sinteti voi. simplu, ha?

    Mai vorbim peste 1 an. Nu ca as vrea sa va descurajez, ferita sfintu.
    succes va urez.

  20. September 9, 2010 at 2:51 pm | Permalink

    vad ca te tot foiesti de pe un picior pe altul!
    nu este nicio tragedie daca mai tragi cate una pe shest, daca poate sa ramana doar un accident.
    eu nu cred in lasatul 100%. nu cred ca poate sa tina!

  21. September 9, 2010 at 2:54 pm | Permalink

    Ceai verde? Esti sigur ca vrei sa renunti la cafea? Medicii o recomanda ;)

  22. September 9, 2010 at 2:59 pm | Permalink

    aşa e, chinezule, nu e de loc greu, totul se întîmplă doar în mintea noastră; dacă ea vrea, nu avem încotro şi vrem şi noi; de exemplu, pînă acum cîteva luni am crezut despre mine că sînt carnivor; ei bine, după o călătorie de vreo lună prin Indochina, am început să am îndoieli serioase; iar acum sînt convins de contrariu; sînt alături de tine la faza cu fumatul, iar la aniversarea primei săptămîni îți fac şi eu un cadou (adus din Singapore) de bun venit în clubul băutorilor de ceai:

    http://desprecancer.wordpress.com/2010/09/07/ceaiul-elixirul-nemuritorilor/

  23. September 9, 2010 at 3:28 pm | Permalink

    Eu cred ca greul de-acuma incepe :D
    Bafta! :)

  24. Semanticus's Gravatar Semanticus
    September 9, 2010 at 4:26 pm | Permalink

    Eu zic ca se lasa mai usor ce care nu au fumatori in famelie.
    La tine cum e domnu Chinezu? esti din familie de fumatori? parca nu ash zice da poate greshesc.

  25. September 9, 2010 at 5:00 pm | Permalink

    Eu când m-am lăsat de fumat am avut pe frigider timp de 3 luni un pachet cu 6 ţigări în el. Ultimul pachet cumpărat şi neterminat.
    Până la urmă i l-am dat unei prietene pe care nu am reuşit să o conving să se lase. Oricum eu mă bucur că nu mi-a fost greu să mă las de fumat. De ce să ne chinuim când e aşa uşor să renunţăm la ţigară? :)

  26. September 9, 2010 at 6:38 pm | Permalink

    sa vedem… eu stiu pe cineva care tinea un pachet mereu in birou… altfel intra in crize. dupa cativa ani l-a desfacut si s-a reapucat de fumat :D

  27. September 9, 2010 at 6:58 pm | Permalink

    Îţi dai seama că mai ai o poziţie şi trebuie să te auto-excluzi din ZeList? :)))))))))))

  28. September 9, 2010 at 7:45 pm | Permalink

    Eu te reclam la Philip Morris, măi Chinezule! Ar muri ăia să-ţi citească articolu, başca mai şi instigi la astfel de comportament neobrăzat :)

  29. September 9, 2010 at 7:49 pm | Permalink

    Asa m-am lasat si eu…ft lejer. Nici un stress. Ies cu prieteni fumatori si tot nici un stress…

  30. September 9, 2010 at 10:43 pm | Permalink

    foarte bine ca teai lasat e interesanta siautoprovocarea ..nu e greu sa te lasi de nimic..toate problema tine de psihic si de autocontrol..daca iti doresti cu adevarat ceva reusesti..parerea mea;)mult succes..ai putea adauga si o scrumiera:P

  31. Alex's Gravatar Alex
    September 10, 2010 at 7:24 am | Permalink

    :)))) si desteapta de mine, dupa “buna, sunt alex bla bla” te-am intrebat de unde iau tigari :))

    dom’le, stiu de cata vointa e nevoie si iti urez succes

Trackback-uri la Sunt un pic dezamăgit cu lăsatul de fumat

  1. October 11, 2010 la ora 9:02 am | Permalink

    [...] asta cu titlul e caterincă, pentru că după 40 de zile de nefumat nu numai că tot aşa mă simt cum ziceam acilea, dar e chiar mult mai uşor :D Ba chiar permiteţi-mi să îmi permit să trag nişte concluzii, pe [...]

Scrie un comentariu

Este permisă folosirea de cod HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Aboneaza-te, ca nu musca

Daca vrei prin email…

Una, alta...

This blog is carbon positive!
sportlocal
Federa?ia Român? de Rugby
Turnul nostru
politicalocala
Vagabond TV

De scris, am scris