• Cip! Cirip!

Un chinez ca tot romanu'

Dacă şi acum alegeţi să staţi la tastatură…

… atunci nu ştiu ce să mai zic. Mă refer la cei care m-au sunat, mi-au dat mailuri sau mi-au făcut chiar reproşuri publice atunci când am postat filmele cu incidentul dintre un cetăţean şi poliţişti că degeaba pun doar nişte filme, că fac asta pentru trafic şi că dacă nu merg până la capăt, adică să iasă ceva din treaba asta, sunt un mare papagal.

Ei bine, împreună cu Active Watch, cărora le mulţumesc pe această cale (serios, merci, Liana) am mers până la capăt. Sau, poate, e doar un pas înspre “capătul” despre care vorbesc unii fără să ştie nici măcar ei despre ce e vorba.

Aşa că vă aştept astăzi să vă ridicaţi de la tastatură şi să veniţi şi voi la dezbaterea “Pot fi arestat daca filmez sau fotografiez un poliţist?“. Va participa şi Christian Ciocan din partea Poliţiei Române, care, sperăm, ne va spune clar dacă avem sau nu voie să filmăm sau să fotografiem poliţişti, dar aşa pe lege, nu poveşti miliţieneşti.

Până acum, printre mulţi alţii, au confirmat participarea Bogdan Manolea, Piticu, Vlad Petreanu, Cristian Manafu, Bobby Voicu şi încearcă să ajungă şi să îşi urgenteze programul Andrei Roşca, Dragoş Stanca, Petrişor Obae.

Intrarea este liberă aşa că, zău, dacă aveţi timp şi dispoziţie pentru aşa ceva chiar nu mai aveţi nici o scuză.

16 comentarii la Dacă şi acum alegeţi să staţi la tastatură…

  1. September 21, 2010 at 9:05 am | Permalink

    Deci o sa fiu inconjurat de nume grele.. in momentul acesta se incarca bateria camerei de filmat. ;-)

  2. Semanticus's Gravatar Semanticus
    September 21, 2010 at 9:28 am | Permalink

    Adica Politia este reprezentata de Christian Ciocan? mda.

  3. September 21, 2010 at 9:29 am | Permalink

    Foarte misto ideea de a organiza o astfel de intalnire, ar lamuri cu siguranta multe “probleme”. :)

  4. Brainiacro's Gravatar Brainiacro
    September 21, 2010 at 9:30 am | Permalink

    O sa fiu prezent.
    Multumesc lui Cristi China pentru tot ajutorul si sustinerea acordata!
    Respect!

  5. Semanticus's Gravatar Semanticus
    September 21, 2010 at 9:35 am | Permalink

    Din pacate am aflat cam tarziu. Multa bafta!

  6. September 21, 2010 at 9:37 am | Permalink

    eu vin, numa’ sa nu ma aresteze aia daca le fac poze la discutie :D

  7. Semanticus's Gravatar Semanticus
    September 21, 2010 at 9:44 am | Permalink

    @chinezu,
    din respect pentru eforturile voastre si ale ActiveWatch nu comentez aici pe blog despre cine trebuia sa vina “de pe lantzul de comanda”si nu pe celalat “lantz, de executzie”.

  8. September 21, 2010 at 9:48 am | Permalink

    Go, go! Asteptam concluziile, sunt sigura ca o sa le citesc macar pe unul dintre bloguri :)

  9. September 21, 2010 at 9:54 am | Permalink

    eu as vrea sa stiu daca pot filma sau fotografia un jandarm, ca ei spun ca spre deosebire de politisti au statut de militari. nu mi se pare logic, pt ca in oras sunt forte politienesti, ce fac ei in alte situatii e alta mancare de peste, dar ar fi super daca ati putea lamuri si asta.

  10. Brainiacro's Gravatar Brainiacro
    September 21, 2010 at 10:00 am | Permalink

    @chinezu fara ajutorul tau nu starneam nimic,era doar un alt filmulet “steril” postat pe internet.

  11. September 21, 2010 at 12:28 pm | Permalink

    Trage-l de limbă, te rog, cu statisticile acelea despre rata infracţionalităţii. În loc să se ţină de treburi serioase, Poliţia se plânge că filmată excesiv.

    Mulţumesc tare!

  12. September 21, 2010 at 4:31 pm | Permalink

    În timp ce încercam să scriu un ditai comentariu interesant apropo de povestea asta mi-am dat seama că tocmai am scris o postare in care imi cer scuze că nu pot veni. Dacă te interesează o poti găsi aici

  13. Ionut's Gravatar Ionut
    September 21, 2010 at 5:02 pm | Permalink

    Felicitari! Pana la urma ai ridicat manusa :) Sa postati un filmulet sau macar un rezumat. Celor din provincie le este mai greu sa ajunga :(

  14. September 21, 2010 at 6:00 pm | Permalink

    Ah, nici nu stii ce rau imi pare ca nu pot sa ajung la ora pe care ati fixat+o voi. Is la munca atunci! Dar abia astept sa citesc si apoi vin cu comentariul

  15. Andrei's Gravatar Andrei
    September 21, 2010 at 6:03 pm | Permalink

    … asta e clar treaba de om fara ocupatie. Legal sau nelegal ce treaba ai tu cu omul politist? Care era treaba ta in acel pesaj? Tu “trecator” te-ai oprit sa filmezi ca sa dovedesti poltistului ca ai voie sa filmezi un politist in exercitiul functiunii. Daca erai un om destept asa cum te crezi spuneai conform legii … si enuntai legea, articolul, paragraful..etc, care-ti da tie dreptul de a filma. El nu a stiut cine-ti interzice dar nici tu nu ai fost mai destept. Asa ca avea dreptul sa te ia la sectie ptr lamuriri. Si in al doi-lea rand cand politia zice sa vii la sectie, tu, cetatean te conformezi. In alte tari mergi cu bratari, si nici macar nu-ti vine sa comentezi. Foarte rar politistii se iau de oameni nevinovati. Restul…sunt cazuri cunoscute intre ei…. Deci, tu ala care filmezi si te dai mare, nu esti decat un bou care crede ca democratia si libertatea inseamna sa poti filma politisti si alte cadre militare. In Ferentari, Rahova, Zetari, tot in spatiul si domeniul public de ce nu mergi sa filmezi? Curajosule! Esti plin de legislatie, Cod Civil si Penal, mergi sa filmezi in zone de conflict, zone “colorate”. Esti penibil. Cat de legal sau nu este poti afla si printr-o scrisoare catre MAI.

Trackback-uri la Dacă şi acum alegeţi să staţi la tastatură…

  1. September 21, 2010 la ora 4:51 pm | Permalink

    [...] invitatia lui Chinezu am ajuns la dezbaterea “Poti fi arestat daca pozezi sau filmezi un politist?” Adica o [...]

  2. September 22, 2010 la ora 12:12 am | Permalink

    [...] fost şi eu la întâlnirea Poliţiei cu bloggerii, un eveniment care a vut loc la iniţiativa Chinezului şi a fost organizat de Activewatch. Toată tevatura s-a întâmplat din cauza asta. Şi acum, să [...]

  3. September 22, 2010 la ora 9:15 am | Permalink

    [...] pentru Chinezu pentru ca a initiat si s-a tinut de aceasta discutie in blogosfera. Respect pentru ActiveWatch [...]

  4. September 22, 2010 la ora 11:09 am | Permalink

    [...] Chinezu ( si lui ii multumim pentru ca intr-un fel sau altul s-a lamurit aceasta situatie) swfobject.embedSWF("http://www.youtube.com/v/HogTWUFa66Y&rel=0&fs=1&showsearch=0&showinfo=0", "vvq-21-youtube-1", "425", "344", "10", vvqexpressinstall, vvqflashvars, vvqparams, vvqattributes); swfobject.embedSWF("http://www.youtube.com/v/AJnC7FjEoxE&rel=0&fs=1&showsearch=0&showinfo=0", "vvq-21-youtube-2", "425", "344", "10", vvqexpressinstall, vvqflashvars, vvqparams, vvqattributes); [...]

  5. September 23, 2010 la ora 4:58 pm | Permalink

    [...] superiorii acestora, nu prevenite – cam asta a fost concluzia. Mai în glumă, mai în serios, bloggerul Cristian China-Birta, inițiatorul dezbaterii, a propus ca toți cei prezenți să-și facă fotografii cu purtătorul [...]

  6. September 23, 2010 la ora 5:10 pm | Permalink

    [...] chinezu.eu [...]

  7. November 3, 2010 la ora 1:00 pm | Permalink

    [...] publică să nu se mai ofenseze poliţaii, n-am înţeles prea bine. În fine, detalii găsiţi la Chinez, căruia-i cer scuze că nu pot să particip la o asemenea dezbatere importantă alături de greii [...]

  8. August 4, 2011 la ora 12:23 am | Permalink

    [...] chinezu.eu [...]

  9. November 1, 2011 la ora 3:07 pm | Permalink

    [...] superiorii acestora, nu prevenite – cam asta a fost concluzia. Mai în glumă, mai în serios, bloggerul Cristian China-Birta, inițiatorul dezbaterii, a propus ca toți cei prezenți să-și facă fotografii cu purtătorul [...]

Scrie un comentariu

Este permisă folosirea de cod HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Aboneaza-te, ca nu musca

Daca vrei prin email…

Una, alta...

sms bucuresti
sportlocal
Federa?ia Român? de Rugby
Turnul nostru
CristianGog
politicalocala
Lopata

De scris, am scris