• Cip! Cirip!

Un chinez ca tot romanu'

Să fii blogger oficial e una. Dar să fii la How to Web e alta.

Când am auzit prima dată de How to Web, am zis uaaauuu. Și am zis cu atâta sinceritate de m-a auzit Bogdan Iordache pe care, după câteva discuții scurte, dar cuprinzătoare, l-am avertizat că mă bag foarte tare să sprijin evenimentul, care va fi unul din cel mai tare pe onlineul din centrul si estul Europei din ultimii ani. Și va avea loc la noi, în București.

Văzându-mă atât de entuziast, Bogdan mi-a propus zilele trecute să fiu unul din bloggerii oficiali ai How to Web. A avut chiar politețea să mă întrebe dacă aș dori :)) Păi cum dracu nu, băi Bogdane? :)) Pentru că și eu, om fiind, una e să fac lucrurile de plăcere, deci când am vreme și chef, și alta e să fac pentru că trebe să le fac, pe principiul dacă e musai, atunci trebe :D Adică, blogger oficial fiind, mă voi comporta ca atare și voi presta așijderea :D

Mă bucur tare că la faza asta țin legătură, pe lângă Bogdan Iordache, cu Ioana, care mi-e tare simpatică (și ea știe asta :D) și cu care sunt absolut sigur că va merge șnur colaborarea :)

Așa ca hai să îmi intru în piele și să vă raportez o chestie faină legată de How to Web.

Este vorba de Startup Challenge, care se adreseaza startup-urilor din online, provenind in special din Europa de Est, care au o idee viabila de business online si potentialul necesar pentru a o duce la indeplinire. Cu alte cuvinte – ideea care va zgudui web-ul anului 2011!

Competitia isi propune sa incurajeze si sa ofere suport antreprenorilor web la inceput de drum care targeteaza piete internationale si doresc sa se faca remarcati si/sau sa obtina idei pertinente referitoare la proiectul lor si sprijin in implementarea ideilor.

Totodata, Startup Challenge se adreseaza si acelor antreprenori care nu au apucat sa participe anul acesta la Plugg sau Seedcamp.
Inscrierea startup-urilor in competitie s epoate face pana pe 10 octombrie 2010 iar conditiile sunt
- mai putin de 2 ani de activitate;
- targetareapietei internationale ;
- sa nu fi primit pana in momentulparticiparii la Startup Challenge nicioinvestitie de la o firma de VC (Venture Capital).

Ceea ce artrebui sa atraga in primul rand atentia antreprenorilor este juriul format din profesionisti web internationali, printre care Reshma Sohoni, Katy Turner si Patrick de Laive, juriu care va alege 6 finalisti care vor prezenta pe scena evenimentului in cadrul conferintei How To Web 2010. Dintreacesti 6 vor fi alesi cei 3 castigatori ai competitiei, care vor primipachete de suport pentru business-ul lor din parteasponsorilor, dar si expunere internationala facilitata de How To Web.

6 comentarii la Să fii blogger oficial e una. Dar să fii la How to Web e alta.

  1. September 29, 2010 at 8:47 am | Permalink

    Bai Chinezule, sa fie intr-un Rolex !

  2. September 29, 2010 at 10:29 am | Permalink

    Bravo domnu Blogger oficial…Sa ne povestesti cum va fi:)

  3. September 29, 2010 at 11:07 am | Permalink

    Chinezule, adica vrei sa chiulesti de la slujba???
    Cu chestii d’astea nu se glumeste!
    Nu ne iei si pe noi in caruta asta? Ca sa-ti dam un liber, doua!

  4. September 29, 2010 at 11:58 am | Permalink

    asteptam rapoarte si comentarii asa ca de Number 2 din top.

  5. September 29, 2010 at 4:57 pm | Permalink

    Felicitari pentru nominalizare, sa faci treaba buna!

  6. September 29, 2010 at 6:52 pm | Permalink

    Bafta!

Trackback-uri la Să fii blogger oficial e una. Dar să fii la How to Web e alta.

  1. September 29, 2010 la ora 11:36 pm | Permalink

    [...] Chinezu: Blog de maramuresean . Prin postarile sale interactioneaza direct cu toata blogosfera, fiind un persoanj foarte sociabil. Este adeptul actiunilor de diferite feluri, de aceea pe blogul sau gasim noutati despre tot ce se intampla in bloggosfera. [...]

  2. October 7, 2010 la ora 6:43 am | Permalink

    [...] ales că am atâția prietenii în cele două orașe… Dar no, ce să fac, oricât sunt eu de blogger oficial, uneori nu reușesc să fac ceea ce aș vrea, ci ceea ce [...]

  3. October 18, 2010 la ora 9:40 am | Permalink

    [...] Vă spuneam că am plăcerea (care e de partea mea) și onoarea (care e de partea organizatorilor :D) de a fi blogger oficial al super evenimentului How to Web. Și când zic super, apoi dacă nu mă credeți dați un ochi pe la speakeri, căci vor fi prezenți Mike Butcher, chief editor la Techcrunch Europa, Reshma Sohoni, the big kahuna de la Seed Money, Patrick de Laive, cofondator The Next Web, Ramu Yalamanchi, șăfu mare de la HI5 și atâția alții. Precizare: dacă numele astea sau firmele (ca să zic așa) pe care le reprezintă nu vă spun nimic, atunci nu citiți mai departe, căci nu cred că sunteți în target :) [...]

  4. January 6, 2011 la ora 7:08 pm | Permalink

    [...] si contactele lor. Bobby Voicu a fost alaturi de noi inca de la inceput cu sfaturi si recomandari, Chinezu a dat de stire tuturor ca How to Web va fi ceva memorabil. Radu Ticiu si Andrei Firoiu ne-au ajutat [...]

Scrie un comentariu

Este permisă folosirea de cod HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>