• Cip! Cirip!

Un chinez ca tot romanu'

Un eșec bloggeristic pentru care îmi asum integral vina

Da, o spun clar și răspicat: este un eșec. Vorbesc aici despre faptul că astăzi, la Bucharest City Marathon, nu o să avem o echipă a bloggerilor, așa cum intenționam să avem. Iar această vină mi-o asum în integralitate.

Inițial am avut 8 înscriși. Ceea ce m-a bucurat foarte tare. Chiar mă gândeam că vom putea face două echipe de ștafetă, adică fiecare alergător să alerge vreo 10 km. Dar cu câteva zile înainte de final am rămas cu fix doi doritori. Toți ceilalți au spus că nu mai pot participa. Din diferite motive.

Unii apropiați cu care am discutat despre această înfrângere personală, mi-au spus să nu mă amărăsc prea tare pentru că nu sunt doar eu de vină. Ci și ceilalți care au spus că vin și nu am mai venit, ba chiar blogosfera în întregime pentru că nu a susținut acest proiect. Eu, însă, nemaifiind copil de grădiniță, știu că în aceste cazuri responsabil pentru nereușită este cel care inițiază acțiunea.

Așadar îmi asum nereușita. Și nu o spun cu o figură de aia de învins resemnat. Nu, o spun cu ciudă. Și cu determinare. Și cu promisiunea că data viitoare o să mă descurc mai bine. Nu pentru mine, că nu eu sunt miza aici. Ci pentru ceea ce atât de frumos ne place să îi spunem blogosferă. Veți vedea. În curând.

17 comentarii la Un eșec bloggeristic pentru care îmi asum integral vina

  1. October 17, 2010 at 8:46 am | Permalink

    asta e..se mai intampla si din astea..:|

  2. October 17, 2010 at 9:44 am | Permalink

    Cum s-ar spune, te-au lasat in … ofsaid.

  3. Manu's Gravatar Manu
    October 17, 2010 at 9:47 am | Permalink

    Wow. Cat de bine ca exista “blogosfera” astfel incat sa putem sa ne punem in evidenta calitatile pe care oamenii nu ni le recunosc in viata de zi cu zi. Ce bine ca nu suntem vanitosi in ceea ce ne propunem sa facem si ca putem sa adresam si “nereusitele” cu satisfacerea unei reusite.

  4. October 17, 2010 at 10:22 am | Permalink

    as fi venit la bucuresti cu cea mai mare placere. greu, dar duceam 10 km. numai ca partea finaciara nu prea ma ajuta.

    {Legat de cei din ţară care vor să participe şi la care intervin chestiuni legate de costurile de deplasare şi cazare, hai să vedem dacă sunt doritori şi dacă reuşim să găsim nişte sponsorizări, ceva. Nu promit nimic, că e greu de promis aşa ceva în perioada asta, dar merită măcar să încercăm :)}

    partea asta n-o vazusem. daca era cu sponsorizare, deci numai drumul si nimic altceva, veneam :)

  5. October 17, 2010 at 10:28 am | Permalink

    si eu duceam 10 km … la mine ploua cu galeata :))

    la buc cum e ?:)

  6. October 17, 2010 at 1:05 pm | Permalink

    Sper ca data viitoare sa se realizeze, pentru ca sportul in general aduce oamenii impreuna si se realizeaza lucruri de neinchipuit.

  7. October 17, 2010 at 1:43 pm | Permalink

    Nu esti tu de vina… cei care au zis ca vin si n-au mai venit. Serios exact la 6 persoane li s-a intamplat sa nu mai poata sa vina? Really?

  8. October 17, 2010 at 2:41 pm | Permalink

    daca pe viitor se face vre-o stafeta mixta, eu ma bag! …. Chiar imi propusesm o astfel de participare pentru anul viitor – acum ma antrenez. :D
    Cat despre oameni… astia sunt si in blogosfera si in viata reala… :(

  9. October 17, 2010 at 5:28 pm | Permalink

    Nu-i de ajuns să spui “Îmi asum vina”. Aşteptăm măcar o demisie de răsunet, nişte capete zburate, măsuri dure. Ceva. :)))))))

  10. October 17, 2010 at 8:38 pm | Permalink

    Trebuia în momentul în care te anunţau că nu mai vin respectivi blogger să dai sfoară-n ţară să cauţi alţi că vorba aia… ai suficienta sfoară.. :)
    Acu’ nah.. data viitoare.. :)
    Apropo, la fotbal mai e loc de o pereche de picioare păroase?!?

  11. October 17, 2010 at 9:23 pm | Permalink

    ma tu cu cine naiba vorbesti in blogosfera asta?
    stii ca io ma inscrisesem?

    stii cat pot eu sa alerg?

  12. October 17, 2010 at 9:24 pm | Permalink

    @anndryusha ai dreptate. eu zic sa facem o motiune.

    cine semneaza ?:)

  13. October 17, 2010 at 9:38 pm | Permalink

    Bine ca acum, dupa ce s-a anuntat ca echipa bloggerilor n-a participat, au aparut tot felul de insi care sa spuna ca ar fi putut veni. Nu stiu cat de mult ne mai intereseaza asta. De ce n-ati venit?

    P.S.: Chinezule, imi pare rau ca n-am putut ajunge. Oricum ti-am zis de la inceput sa nu te bazezi pe mine.

  14. October 18, 2010 at 12:05 am | Permalink

    Chinezule de ce n-ai vorbit cu mine, am ceva experienta ca maratonist dar din pacate n-am vazut anuntul tau cu privire la maraton. Daca as fi stiut din timp cu putin antrenament as fi alergat toti cei 42.195 Km. Data viitoare cand ai nevoie de un alergator nu ezita sa ma contactezi.

  15. October 18, 2010 at 10:25 am | Permalink

    @Piticu21: Ce moţiune? Jos Chinezu şi gata! :))))))))

  16. October 18, 2010 at 10:45 pm | Permalink

    @florea nu am venit pentru ca nu aveam bani si pentru ca nici nu stiam despre acest eveniment. multumit?

  17. October 19, 2010 at 10:23 am | Permalink

    No amu’ asta a fost să fie. Mă bucur să văd că există și oameni cu coloană vertebrală (că asta reiese din acest articol), oameni care-și asumă cu fruntea sus atât “succesurile” (sau mai corect oare ar fi succesurili) dar și “eșecele” (sper că am citat corect).
    Mă distrează de fiecare dată când, la orice eveniment (cu atât mai mult dacă este unul cu o profundă implicare caritabilă) de cele mai multe ori curg literele pe tastaruri la greu pentru a dezvolta scuze. Iar starea vremii este una din scuzele preferate ale românilor… Glumeam cu un amic mai acum câteva săptămâni… ne imaginam cum ar fi să fie o finală UCL pe un stadion din România, cu o echipă românească calificată în acea finală, cu intrare liberă la meci… și-n seara cu pricina să plouă… Râdeam gândindu-ne câți ar rămâne acasă… pentru că plouă.
    Ok, nici eu n-am alergat (deși îmi propusesem, însă nu am reușit să mă înțeleg eu cu mine asupra programului de antrenament) dar am fost acolo. Cel puțin am fost alături de cei care alergat. I-am susținut, i-am aplaudat, indiferent de poziția pe care au terminat cursa. Pentru că ei toți au câștigat pentru noi cei de pe margine și nu în ultimul rând, pentru scopul acestui maraton.
    Acuma, după ce am aberat (zic eu) suficient… Felicitări pentru inițiativă. Felicitări oricum pentru implicarea voastră… (sper c-au fost mai mulți în afară de tine și Bogdan). Și nu în ultimul rând (asta ca o sugestie de viitor) poate că selectarea echipei pentru diverse evenimente ar trebui făcută mai din timp, eventual și organizate ceva antrenamente… Să vină oamenii măcar odată, de două ori apoi.. crec c-ar fi mai greu să abandoneze în ziua Z.
    O zi cu mult bine.

Trackback-uri la Un eșec bloggeristic pentru care îmi asum integral vina

  1. October 17, 2010 la ora 2:15 pm | Permalink

    [...] pe: doamna Lucia Verona, Sibilla, Oana Stoica Mujea, Popa Teapa, Fragmentarium Politic, Doru Coarna, Chinezu’, Octavian, JR, Elmmar, Ionut [...]

  2. October 18, 2010 la ora 12:53 pm | Permalink

    [...] am ţinut să avem măcar o echipă a bloggerilor şi la acest Maraton. Din diverse motive,  nu a mai fost posibil. Regret, dar păstrez speranţa şi încrederea că se va schimba ceva de la anu. Nenea Chinezu, eu [...]

  3. October 19, 2010 la ora 5:34 pm | Permalink

    [...] Theodora Marinescu; Lucia Verona; Ionuţ Iancu; Oana Stoica Mujea; Sibilla; Fragmentarium Politic; Chinezu; Octavian Radu; Elmmar; JR; Doru Coarnă; Nenea [...]

Scrie un comentariu

Este permisă folosirea de cod HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Aboneaza-te, ca nu musca

Daca vrei prin email…

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Una, alta...

Vitantis
sportlocal
Federa?ia Român? de Rugby
Turnul nostru
CristianGog
politicalocala
Vagabond TV

De scris, am scris