• Cip! Cirip!

Un chinez ca tot romanu'

Bine ați venit în Republica Culturală Chineză :)

Vă spun întâi că astăzi lansez Republica Culturală Chineză. Și că este 100% creația lui Manuel Cheța. Și apoi vă detaliez ce și cum pentru cei interesați de poveste :))

Cred că mai țineți minte aroganța la care îi invitam pe wordpressiști cu ceva vreme în urmă. Am rămas surprins de interesul de care au dat dovadă cei care se pricep la customizare de templateuri și chestii de astea cu CSS :)), așa că a trebuit să aplic, perfect democratic, regula lui primul venit, primul servit. Cu mențiunea că, având în vedere că am ales această variantă de, hai să îi zicem (că tot le place unora să mă acuze de asta :D), crowdsourcing tocmai pentru a încerca să promovez oameni care fac astfel de lucruri, voi mai da drumul la ceva secțiuni în perioada următoare.

Manuel a fost primul care s-a oferit să se ocupe de secțiunea culturală la care îi dau drumul astăzi. Și a ieșit ce a ieșit :) eu sunt foarte mulțumit de ispravă, mai ales că brieful a fost unul de câteva cuvinte, tocmai pentru a-l provoca și mai tare pe wordpressist ca să își arate talentele nu numai de chestii de alea tehnice, dar și că înțelege ce are de făcut în cazul unui client dificil/indolent și că improvizează bine pe tema dată :D

Așadar, vă invit în Republica Culturală Chineză ca să vă dați cu părerea despre cum a ieșit și să mai reveniți pe acolo dacă vă coafează, firește :)

11 comentarii la Bine ați venit în Republica Culturală Chineză :)

  1. February 22, 2011 at 8:14 am | Permalink

    Felicitari si succes cu noul proiect. Eu l-am aruncat hotarit in reader.

    PS: Imi place tema. Bravo Manuel Cheța.

  2. February 22, 2011 at 10:02 am | Permalink

    nice, bravo :)

    felicitari pentru proiect, poate cu ocazia asta invatam si noi, astia din dreamteam, sa citim :D :))

  3. February 22, 2011 at 10:20 am | Permalink

    Felicitări, îmi place! :))

  4. February 22, 2011 at 11:21 am | Permalink

    @Chienzu Multumesc pentru cuvintele frumoase. Ai dreptate, cel mai dificil este sa ghicesti ce vrea un om de la tine si ma bucur ca iti place ce a iesit:D
    @paulyluca Multumesc de apreciere. Inca invat si voi mai face tot felul de lucruri:D

  5. cata's Gravatar cata
    February 22, 2011 at 12:17 pm | Permalink

    Daca nu Manu atunci cine? Ai descoperit un talent.

  6. February 22, 2011 at 1:26 pm | Permalink

    Sa inteleg ca incepi o noua revolutie culturala ? In caz ca ai nevoie, am mica carticica rosie al lui Mao in varianta bilingva (madarina – engleza) pentru inspiratie desigur… (

  7. matilda's Gravatar matilda
    February 22, 2011 at 7:33 pm | Permalink

    Frumoasă Republică , felicitări !

  8. February 22, 2011 at 9:33 pm | Permalink

    Prima data am citit, in fuga, “Republica Populara Chineza”… Am intrat pe site si acolo m-am mirat un pic cand am vazut ca, de fapt, era “Republica Culturala Chineza”/

  9. February 22, 2011 at 11:22 pm | Permalink

    Ce tema frumoasa … imi place! E reusit.

  10. February 23, 2011 at 7:26 am | Permalink

    Imi place tema si-l felicit pe Manuel pentru ceea ce-a realizat, dar (imi pare rau ca exista si-un dar) ar mai trebui lucrat putin la header. Numai mie mi se vede atat de latit, ca abia intelegi ce scrie in partea de jos a lui? Si daca tot il ingustam, il si incadram acolo, in spatiul ala pentru header.

    A, inca ceva, daca se poate, sa scoata sublinierea de la titlurile articolelor. Mie nu-mi place, nu stiu voua.

    In rest, e foarte frumos template-ul, felicitari!

  11. February 23, 2011 at 6:23 pm | Permalink

    In ritmul in care pleaca romanii peste hotare, o sa trebuiasca sa aducem chinezi ca sa repopulam Romania! Asadar, e bine sa cunoastem cultura chineza!! Titlul e bine ales!

Scrie un comentariu

Este permisă folosirea de cod HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>