• Cip! Cirip!

Un chinez ca tot romanu'

Chinezu și Giulietta – actul de deschidere (ăla cu poză)

Să vă spun, într-un singur cuvânt, cum e Giulietta Alfa Romeo cu care am parcurs distanța București – Iași: minunată :D Dacă nu mă credeți pe cuvânt, întrebați-i pe Andrei, Bogdan și Haotik, cei care au fost pasagerii mei într-o călătorie în care ne-am distrat corespunzător :)) Și rugați-i să vă spună nu de cea mai mare parte a drumului, pe care am parcurs-o respectând cu strictețe prevederile legale de viteză (la un moment dat cred că numai noi eram cei care le respectam :D), ci de tronsonul Roman – Târgu Frumos, unde, pe niște serpentine simpatice, Giulietta mi-a dovedit că este o mașină de care m-am îndrăgostit pe loc :D Și, îmi vine a crede, cam ăsta e și sentimentul celorlalți 3 cavaleri :)) O să scriu mai multe despre mașina asta după ce se termină aventura :)

Mai jos aveți și o poză a prințesei, făcută într-o benzinărie din Focșani, unde ne-am oprit să-i mâncăm șnițelele lui Haotik :))

15 comentarii la Chinezu și Giulietta – actul de deschidere (ăla cu poză)

  1. March 5, 2011 at 8:20 am | Permalink

    Cam toate Alfele sunt minunate si foarte elegante. Preferata mea e 147. Ceva date tehnice nu ne dai, cat consuma? Ce motor are?

  2. March 5, 2011 at 9:21 am | Permalink

    Asa arata “masina chinezeasca”?
    Eu astept sa scrii o postare despre “cati chinezi incap in ea?”
    Hai sa te vad cum ne uimesti!

  3. March 5, 2011 at 9:29 am | Permalink

    eu comentez acum live din giulietta, si zau ca are dreptate chinezu. da ce o sa ne distram pe serpentine la oituz

  4. March 5, 2011 at 10:15 am | Permalink

    Se poate chinezule sa faci tu d’astea, te-am prins si te-am dat in vileag. :))

  5. March 5, 2011 at 12:25 pm | Permalink

    mie imi place ca ar numarul pe o parte.:D

  6. March 5, 2011 at 12:36 pm | Permalink

    Am avut ocazia sa ma plimb si eu cu vreo cateva alfa, ce-i drept, modele mai vechi cu cativa ani dar m-au impresionat placut, de la tinuta de drum, confort pana la sprint si stabilitate. La capitolul consum insa as tinde sa dau un minus.

  7. March 5, 2011 at 2:03 pm | Permalink

    Eu m-am indragostit doar la o privire, mie nu tre sa-mi divedeasca nimic :)

  8. March 5, 2011 at 3:13 pm | Permalink

    To Giulietta or not to Giulietta? – răspunsul îl ştim cu toţii.
    Faină maşina. Şi chit că-s fată şi mă rog, prin definiţie cică femeile habar nu au de maşini, eu o să mă leg doar de culoare – roşu = good choice; şi de dinamică. Presimt că maşinuţei ăsteia îi place să-i fie călcată pedala. În cât timp ajunge la 100km/h? 4-5 secunde? :D

  9. March 5, 2011 at 3:27 pm | Permalink

    Cât de ciudat e să vezi o fată de cum vorbeşte despre maşini:))
    Să mai aud de la cineva că viaţa de blogger e grea….

  10. marius's Gravatar marius
    March 5, 2011 at 6:49 pm | Permalink

    si cu numarul ala de cocalar care este faza?

  11. March 5, 2011 at 9:44 pm | Permalink

    Tronsonul acela între Roman-Tg. Frumos chiar e foarte fain. Uite motiv să mai treci pe la noi.

    PS: Nu mă las până nu faci un popas în Roman :))

  12. March 5, 2011 at 9:55 pm | Permalink

    nu pot sa spun decat UAU!

  13. March 5, 2011 at 10:11 pm | Permalink

    Am condus si eu aceeasi masina :)

    E interesanta si enervanta in acelasi timp.

    Astept review-ul sa vad daca suntem pe aceeasi lungime de unda.

  14. March 6, 2011 at 1:17 am | Permalink

    Vreau si eu sa testez una. E o masina ok, cu un pret putin ridicat, insa merge.

  15. March 6, 2011 at 3:03 pm | Permalink

    Toate masinile Alfa Romeo au avut eleganta lor aparte dar au un renume mai putin bun la categoria… fiabilitate.

Trackback-uri la Chinezu și Giulietta – actul de deschidere (ăla cu poză)

  1. March 6, 2011 la ora 9:05 pm | Permalink

    [...] dragalasa si cuminte dar care ascunde 235 CP sub capote si se comporta impecabil. Dupa ce tovarasu Chinezu a condus ca la carte trei sferturi din drum, pe portiunea de sosea dintre Roman si Targu Frumos [...]

  2. March 6, 2011 la ora 10:30 pm | Permalink

    [...] Giulieta lu’ Chinezu. Nu ma pricep la masini, dar toti baietii vorbeau de ea :)) [...]

Scrie un comentariu

Este permisă folosirea de cod HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Aboneaza-te, ca nu musca

Daca vrei prin email…

Una, alta...

sms bucuresti
sportlocal
Federa?ia Român? de Rugby
Turnul nostru
CristianGog
politicalocala
Lopata

De scris, am scris