”Câteodată văd cunoscuți care, am impresia, cară pe umărul stâng un sac mare de căcat. Mi-e greu să scriu cuvântul, poftim, de caca. Sunt oameni care, sub greutatea dusă, devin cocoșați. Obosiți de toate urâțeniile, de toate gândurile de râzbunare, de toate complexele și răutățile. Le care cu ei prin lume. Și put. Și împut spațiul în care există. Și mai există oameni care miros frumos, sunt ușori, mai au puțin și ai senzația că se pot înălța de la pământ în orice clipă, oameni care pe umărul stâng, dacă știi să te uiți bine, te lasă să le vezi îngerul liniștit. (…)

Depinde ce aleg eu. Să car un sac de neîmpliniri cu dejecțiile vieții mele, sau să îl las într-o seară la o ghenă. Să-mi iau la revedere definitiv de la toate urâțeniile care mi s-au întâmplat în viață și să plec mai ușoară, cu mâinile n buzunar…”.

Una din restanțele pe care am bifat-o recent se numește ”Mândrie și prejudecată”. De Jane Austen, firește :)) O carte clasică din toate punctele de vedere. Și pentru a fost scrisă la începutul secolului 19, în 1813, și pentru că descrie o societate englezească de un clasicim încântător, dar și pentru că, absolut, este o capodoperă. Am citit această bijuterie pe nerăsuflate, ceea ce m-a cam surprins. Nu mă așteptam să îmi placă atât de mult o carte atât de veche, din toate punctele de vedere :)) Pe undeva, dar în alt registru, a fost cam cum m-am simțit când am citit ”Documentele postume ale clubului Pickwick” a lui Dickens, o altă superbă ispravă literară :)

”Mândrie și prejudecată” nu e doar o carte, e un film la purtător. Pentru că fiecare rând pe care îl citești este și o linie de scenariu, pe care tu, ca și cititor și ca regizor al propriilor tale lecturi, îl derulezi cu desfătarea pe care ți-o dă recrearea unei lumi atât de bine descrise ca și cea din carte. Savuroasele discuții despre nimic întinse pe câteva pagini, semn al politeții și al decorum-ului din acele vremuri, reproducerea scrisorilor dintre personaje, unele de o beție de cuvinte impresionantă, peisajele descrise cu atâta aplomb, toate acestea și încă multe altele reușesc să facă din ”Mândrie și prejudecată” o carte pe care nu o mai lași din mână și la care te gândești ceva vreme după ce ai pus-o la loc în bibliotecă.

Sau no cel puțin așa am pățit io, drept pentru care v-am raportat cele de mai sus :)) Ia băgați și voi aici, cu sinceritate și respect reciproc, ce restanțe la cărți clasice aveți voi? :D

Aveți mai jos o lungă, dar, cred eu, excelentă definiție a politicianului. Dintr-o pespectivă teoretică, dacă vreți, dar nu mai puțin, într-un mod ciudat, apetisantă :)

”Politicienii sunt oameni care reușesc să clădească ceva din nimic. Nu au decât puține daruri concrete de oferit. Nu sunt constructori sau artiști sau înfăptuitori. Neavând daruri de oferit, știu foarte rar ce caută. Ar putea pretinde că ceea ce caută este puterea. Dar definiția pe care o dau ei puterii este vagă și nu te poți bizui pe ea. Să fie puterea pe care le-o dă limuzina cu șofer și cu huse din pânză albă, bărbații din Forțele Speciale care stau la porți, servitorii pricepuți și politicoși? Dar asta nu e decât lux, extravaganțe pe care și le poate permite oricine are bani, oricând, în orice hotel de cinci stele. Să fie puterea de a intimida, de a umili, de a se răzbuna? Dar ăsta e soiul cel mai efemer de putere; dispare la fel de repede cum a apărut. Iar politicianul este prin natura lui omul care-și dorește să facă acest joc toată viața. Politicianul este mai mult decât un om care susține o cauză, chiar și atunci când această cauză nu este decât propriul succes. E impulsionat de mici imperfecțiuni, de mici nedreptăți. Se străduiește să-și exerseze niște abilități care nici măcar pentru el nu vor fi la fel de concrete ca cele ale constructorului. Și nu își va da seama de natura propriei priceperi până nu o va pune în practică. Cât de des îi vedem pe cei care, după ani întregi de străduințe și manipulări, se apropie de poziția după care tânjesc, uneori chiar atingând-o, ca mai apoi să cunoască eșecul. Nu merită compasiune, căci pentru aspiranții la putere, ei reprezintă niște oameni desăvârșiți. Se va afla că au căutat și și-au împlinit aspirațiile în altă parte; e nevoie de un război mondial să salveze un Churchill de la eșecul politic. Pe când adevăratul politician își găsește deprinderile și desăvârșirea doar în succes. Descoperă brusc darurile. El, care altă dată era meschin, necumpătat și infirm, își decoperă negândite calități: e generos, moderat și lovește năprasnic. Puterea se dovedește a fi singurul politician adevărat; este o dovadă de inocență să-ți exprimi surprinderea față de un eșec neașteptat sau un succes nesperat.

Cel mai adesea, însă, politicianul se cunoaște în momentele lui de declin. Darurile oferite, deprinderile nedescoperite se întorc împotriva lui. Și el, care a început prin a fi înțelept și generos și a luptat pentru o cauză nobilă, se dovedește a fi slab și ezitant. Își abandonează principiile, cu fiecare înfrângere devine tot mai disperat; își pierde simțul sincronizării, schimbându-se prea devreme sau prea târziu; își pierde chiar simțul demnității. Se apucă de băut sau de mâncat sau de femei necizelate sau prea fine; devine bufon, disprețuit și de el însuși, cu excepția orelor încremenite în noapte, când nu mai are alți spectatori în afară de el și soția lui, care, deși înverșunată, îi va rămâne loială pentru că doar el îl cunoaște pe omul adevărat. Și cu toate acestea, nu renunță niciodată. Iată-vă liderul! Iată-vă adevăratul politician, omul cu abilități imprecise. Oferiți-i puterea. Îl va revigora; va redeveni omul care a fost odată”.

Alții nu au rezistat. Știu foarte mulți care au depus armele și au plecat din București. Numai ei știu dacă asta a fost decizia corectă sau nu. La fel cum și eu, în ceea ce mă privește, știu că am iești câștigător că am rămas aici. Dar nu pot să nu mă gândesc la alții, la ceilalți care nu au au vrut, nu au putut să reziste. Și să mă strângă un pic stomacul.

M-am gândit la lucrurile astea atunci când am citit cartea ”Măscăricii” de V. S. Naipaul. Mai precis când am ajuns la citatul pe care îl redau mai jos.

”Câtă dreptate aveau strămoșii noștri arieni să creeze zei. Alergăm după sex și nu ne alegem decât cu două trupuri despărțite, într-un pat întinat. Idealul erotic, zeul, ne ocolește. Se întâmplă astfel de fiecare dată când, ieșind din noi înșine, nu căutăm decât prelungirimale noastre. Cu orașele se întâmplă ca și cu sexul. Căutăm un oraș tangibil și găsim doar un conglomerat de celule separate. În oraș, mai mult ca oriunde, ni se reamintește că suntem indivizi, unități. Și totuși ideea de oraș rezistă; ceea ce căutăm, în zadar, este zeul orașului.”

Dacă nu le-aș primi chiar de la autori, nu cred că le-aș citi. Pe aceleași motive de care vorbesc mai sus. Pur și simplu nu am când. Și atunci mă focusez ori pe cărți care mă ajută pe zona de business, ori pe cărți despre Istoria Imperiului Roman (de regulă) sau beletristică rămasă restantă de mult prea multă vreme, care mă relaxează. Și cam atât.

Spre exemplu, cartea lui Dragoș Asaftei intitulată direct în buză ”Primii 10 pași în fotografia digitală”. Dacă nu l-aș fi cunoscut pe Dragoș și nu aș aprecia ce face el, nu aș fi citit cartea asta. La motivele de mai sus se adaugă și unul fundamental: eu cu DSLR-ul meu suntem prieteni buni pentru că îl pun pe automat și gata :)) Așadar, priceperea mea în domeniul făcutului de poze nu depășește amatorismul cel mai deșănțat :D Dar nici nu mă prea trage ața să învăț, că doar am un singur neuron și ăla vai de capul lui ce solicitat este :))

Tot e bine că am citit aseară cartea. Pentru că am mai învățat una, alta, ce să o mai învârt :)) Spre exemplu, după ce am citit această carte, știu ce înseamnă Regula treimilor: când facem o poză trebuie să împărțim cadrul în 9 casete de dimensiuni egale și să încadrăm subiectul chiar la intersecția colțurilor. Sau că atunci când fotografiem o persoană să evităm centrarea subiectului, deoarece fotografia se va concentra asupra unui singur punct. Deci, ca să rezum, am mai învățat și eu ceva :D

Evident că pentru cei care vă pricepeți să faceți poze, ce zic eu aici și, pe cale de consecință, a scris Dragoș în carte e apă de ploaie. Numai că, vedeți voi, Dragoș a scris cartea asta la 18 ani. Și nu numai că a scris-o, dar i-a fost și publicată. Și nu numai că i-a fost publicată dar se și vinde. Vă spun asta doar așa, ca să știți, căci știu că așa ceva nu vă poate opri să nu credeți, din nou, că voi știți, din nou, mai bine…

Hai să vă mai zic de o carte. Cea a lui Răzvan Marc, despre Austria. Și din care, cu binecuvântarea autorului :D, aveți mai jos fragmentul despre Donau. Și cum în perioada următoare o să ajung și eu prin țara lui Schubert, evident că îmi vor prinde zer schon sfaturile din carte :D Așa că merci, domnu Răzvan :D

DONAU – Ce culoare are Dunarea?
Introducere

Si cand ploua e frumos pe valea Dunarii in Austria inferioara. Viata si Dunarea isi urmeaza cursul de mii de ani, de pe vremea romanilor ce si-au stabilit cea mai mare asezare din nord-estul imperiului aici, la Petronnel Caruntum, de pe vremea lui Richard Inima de Leu ce a fost inchis intr-o fortareata cu vedere la fluviu, de pe vremea cand barocul era la moda iar manastirile benedictine isi schimbau pe vecire menirea si infatisarea devenind din temple ale religiei adevarate muzee de arta… de pe vremea habsburgilor care s-au simtit dintotdeauna bine adiati de briza ce venea dinspre apa. Calatoria prin cea mai frumoasa portiune a Austriei binecuvantata de cel mai mare fluviu al Europei centrale incepe la manastirea benedictina Melk, trece prin orasele-cetati Durnstein si Krems si aluneca usor inspre estul Vienei acolo unde azi se incearca recreerea asezarilor romane, pentru a se opri in mod glorios la granita cu Slovacia, la portile Bratislavei acolo unde Maria Tereza isi petrecea verile in bancheturi si concerte, la Schloss Hof. E un traseu incarcat de istorie ce iti imprima si tie, ca vizitator, propriul ritm, atemporal, dincolo de vechi si nou. E un loc pentru cunoscatori, pentru cine stie cum se traieste bine. Daca ploaia s-a oprit si v-ati terminat cafeaua e momentul sa o luam din loc pentru ca viata, la fel ca si Dunarea, isi urmeaza cursul si astazi.

Dunarea nu este albastra cu siguranta, poate doar in miez de noapte sub un cer cu luna plina. In rest poate fi si verde si maro si gri. Niciodata galbena, rosie sau alba. E totusi o doamna in varsta.

Cum ajungi acolo?

Cel mai important oras al regiunii Donau este Krems. Situat la aproximativ o ora de Viena cu masina pe autostrada in directia Salzburg, Krems poate fi baza de unde sa incepeti explorarea zonei. Daca nu aveti propria masina luati trenul de la gara Franz Josef si pentru aproximativ 14 euro ajungeti pe malul Dunarii la Krems tot intr-o ora. Daca vreti o calatorie mai spectaculoasa exista vapoare care va duc pe Dunare de la Viena la Krems insa doar in sezonul cald si numai in zilele de duminica. Regiunea o puteti explora in voie cu autobuzul, cu bicicleta sau, pentru cine e pasionat (rau de tot) de drumetii, pe jos. Exista sosele, drumeaguri, carari si trasee pentru orice mijloc de transport insa de preferat e vaporul pe Dunare sau bicicleta. De la Krems la Melk se poate ajunge cu trenul, vaporul sau autobuzul iar inspre Petronnel Caruntum sunteti mai castigati daca va intoarceti la Viena. De aici luati trenul S7 de la gara Floridsdorf si in mai putin de o ora ajungeti in vremea romanilor cu doar 10 euro.

Atractii – lucruri si locuri de facut si de vazut

Mandria locului, pe langa Dunarea cea manos curgatoare, sunt monumentele de arta, cultura si religie ce transforma zona intr-un adevarat muzeu. E greu sa treci de un cot al dunarii sau sa-ti ridici privirea inspre dealurile acoperite de podgorii fata sa vezi un castel semet, niste ruine impunatoare sau o manastire benedictina sa ca rpimele atractii ce va invit sa le descoperiti sunt legate de cultura.

Cultura

Stift Melk: Cine merge pe autostrada dinspre Viena inspre Salzburg n-ar cum sa rateze, in dreapta drumului cladirea impunatoare a manastirii Melk. Multi s-au oprit sa o viziteze si mai multi au fost intotdeauna foarte grabiti si s-au bucurat doar de priveliste.

Manastire, muzeu, scoala si loc de relaxare Melkul are o istorie lunga si interesanta fiind construita initial ca fortareata romana. A servit apoi drept curte a dinastiei Babenberg pana in 1089 cand Leopold al doilea a transformat-o in manastire benedictina.  Jakob Prantauer se numeste cel care in 1702 a transformat manastirea in bijuteria de arta baroca ce atrage azi mai mult de 1 milion de turisti anual. Melk-ul isi incanta vizitatorii si cu expozitiile permanente din muzeul manastirii, expozitii ce vorbesc de istorie, religie si lumi de mult apuse cand miracolele infloreau la tot pasul, cu bliblioteca ce contine zeci de mii de volume frumos legate si care emana o atmosfera de studiu cum rar intalnesti in alte parti. Nu e de mirare ca aici, scriitori celebri, precum Umberto Eco, au ales sa se retraga si sa creeze in liniste. Insa piesa de resistenta este biserica manastirii. O simfonie de aur si reprezentari biblice care trebuie vazuta si nu povestita. Gradina manastirii este de vis la propriu. Ordonata, plina de culoare dar cu linii ferme si alei perfect trasate indeamna la relaxare insa este si locul ideal pentru meditatie, departe de forfota turistilor si de zgomotul lumii moderne.

Durnstein: Trecand Dunarea de la Melk inspre Krems drumul serpuieste printre livezi de caise (numitele marillen din care localnicii fac cel mai tare schnaps din Austria) si dealuri presarate cu cetati pana cand, un tunel in stanca va scoate in orasul cetate Durnstein. Oprire obligatorie pentru orice croaziera de placere pe Dunare, la Durnstein veti admira orasul vechi impecabil pastrat, biserica cu turnuri aurite, ruinele fortaretei unde a fost inchis Richard Inima de Leu si intre doua poze si o cafea pe malul Dunarii veti face plinul de suveniruri pentru cei dragi din nenumaratele magazine din centrul vechi. Poate va mirati ce cauta Richard Inima de Leu la Durnstein? Ei bine, se intorcea cu prada din tara sfanta. Se spune ca Leopold al cincilea, furios fiind ca Richard l-a inselat la imaprtirea pradei de la Cruciada l-a inchis pe acesta in fortareata din Durnstein. Se ztie ca Richard Inima de Leu a fost eliberat pe o cautiune de 35000 de kilograme de argint. Drumul, pe jos, pana sus la ruine dureaza cam o jumatate de ora iar singurul lucru pentru care merita sa va obositi este privelistea Dunarii de la inaltime.

Krems: E locul unde merita sa va stabiliti baza de explorare a regiunii dunarene. Hoteluri confortabile, restaurante de mare clasa si mall-uri moderne va vor tine ancorati in prezent intr-o mare de istorie insa asta nu inseamna ca Kremsul nu ofera partea lui de vestigii. Compus in vechime din trei orase Krems, Und si Stein acestea au devenit azi mai degraba cartiere. Averea orasului a fost facuta din vama pe Dunare  – cine avea bani sa plateasca trecea mai departe cine nu, i se confisca marfa. Astfel ca urma bunastarii din vechime se vede si azi in cladirile impunatoare din Krems si in mostenirea genetica a locuitorilor de aici, calmi, relaxati, constienti de propria bunastare. Nu ratati muzeul Wachau sau Steiner Tor (poarta orasului).

Petronnel-Carnuntum: La est de Viena, pe malul Dunarii se afla ruinele in plina excavare a ceea ce a fost cea mai mare asezare romana din aceasta parte a imperiului. Situl arheologic este azi atractie turistica. Mai multe case romane au fost reconstruite intocmai cum erau acum 2000 de ani si partea interesanta este ca aceste contructii sunt perfect locuibile: bucatariile se pot folosi si iarna casele sunt incalzite prin acelasi sistem ingenios inventat de romani. La Carnuntum sapaturile continua si inovatiile in a prezenta publicului istoria intr-un mod cat mai inedit nu se opresc aici.  Cu cat arheologii vor scoate la lumina mai multe amanunte din viata de zi cu zi a stramosilor nostri cu atat arhitectii de azi vor incerca sa creeze sau sa recreeze cat mai fidel atmosfera din acele vremuri.

www.carnuntum.co.at

Schloss Hoff: Excursia culturala pe Dunare in Austria se incheie magistral intr-un alt loc de poveste cu regine si printi. Castelul Hof, situat pe o culme de deal acolo unde Dunarea trece in Slovacia si Bratislava este doar la o aruncatura de bat.

Castelul este astazi muzeu, bineinteles, si majoritatea incaperilor au fost renovate si daruite publicului pentru a-i satisface curiozitatea referitoare la felul in care traiau fetele regale in secolul trecut. Sali intregi in care sunt expuse obiecte de imbracaminte si mobilier originale, picturi infatisand viata la curte si documente din epoca culmineaza cu marea sala de luat masa, perfect reconstruita cu vesela din acele vremuri si bucate din plastic. Iar piesa de rezistenta este chiar dormitorul Mariei Tereza, celebra imparateasa ce a domnit cu o mana de fier.

www.schlosshoff.at

Natura

Natura in valea Dunarii graviteaza evident in jurul fluviului. SI chiar daca dealurile rasar ici colo strajuind cursul apei, peisajul este dominat de campii. Intinse, fertile, parfumate. Se spune ca cea mai buna perioada de vizitat zona este fie primavara cand livezile de caise sunt in floare, fie toamna atunci cand frunzele de vie se imbraca in arama. Suna si este poetic si frumos vizual insa adevarul e ca locurile acestea au cate ceva de oferit in fiecare anotimp. Doua lucruri sunt esentiale pentru oricine vrea sa simta natura cu adevarat in Donau. O croaziera pe fluviu si o vizita intr-unul din parcurile naturale de aici.

Modul cel mai placut pentru a admira maretia Dunarii este la bordul unui vas de croaziera. Doua ore intre Krems si Melk de exemplu trec fara sa va dati seama datorita peisajelor de pe ambele maluri, atat de frumoase si de inedite incat veti ramane cu furculita in aer uitandu-va pe geam. Vapoarele au fiecare restaurante ce servesc preparate locale iar daca afara este soare puteti sa va luati cafeaua al fresco in timp ca in difuzoare aflati istoria locurilor pe unde treceti povestita in cateva limbi de circulatie internationala. Companiile ce fac azi excursiile de placere pe Dunare au si ele istoria lor, spusa in fotografii pe peretii vasului. Majoritatea trasportau marfuri si busteni in urma cu doar cativa zeci de ani.

Tentatiile ne insotesc inca de pe vremea lui Adam si Eva, atunci cand s-a intamplat povestea cu sarpele si marul… V-ati gandit vreodata cate specii de serpi traiesc langa Dunare si cati dintre ei sunt veninosi? Raspunsurile si multe altele le puteti afla in Parcul national al Dunarii. Nu mai tin minte cate specii sunt dar stiu sigur ca nu exista serpi veninosi pe langa Dunare. Asa ca daca o sa intalniti vreunul in cale, nu va speriati. De altfel acest parc natural a fost creat tocmai in ideea de a familiariza locuitorii zonei cu flora si fauna inconjuratoare. Astfel ca aici puteti afla totul despre plante, specii de pesti, animale sau pasari iar exemplul cu sarpele l-am ales pentru ca este mai spectaculos. O vizita aici va va aduce Dunarea mai aproape de suflet, va va familiariza cu imensul fluviu si veti intelege mai bine importanta lui din punct de vedere ecologic.

Mancare si bautura

Cu siguranta va veti ingrasa atunci cand petreceti cateva zile in regiunea Donau. Uitati de cure de slabire, diete si alte chestii rele pentru suflet si poate bune la silueta pentru ca experienta Donau se traieste si in restaurante cu staif si podgorii renumite. Vin alb si bucatarie traditionala sunt ofertele zonei iar pentru o mai buna digestie, schnapsul de caise este cel mai bun medicament. Un cuvant insa ar trebui tinut minte date fiind imprejurarile delicioase: moderatie. Nu am vazut in Donau oameni grasi, desigur ei umbla mult cu bicicleta si nici beti sau mahmuri. Pofta buna!

Adresa pentru snitele imense, salate de cartofi cu marar, ciulama de hribi si cremsnituri ce depasesc marginile farfuriilor de desert o gasiti in mijlocul orasului vechi din Krems. Senumeste Gasthof Amos-jell si e condus cu zambet si dragoste de traditie de o doamna bine facuta care spune cu mana pe inima ca nu a folosit in restaurantul ei decat ingrediente locale si nu a gatit decat dupa retete mostenite din familie. Doamna Jell are o predilectie pentru frumos asa ca fiecare farfurie ce iese din bucatarie este atent decorata. Sotul dansei este macelar si impreuna detin si o podgorie pentru a putea servi oaspetilor, intotdeauna, cel mai bun vin al casei. Va recomand o vizita vara cand ciupercile salbatice sunt din abundenta atat pe dealurile din imprejurimi cat si in meniul de la Amos-Jell.

Si pentru ca de la inceput am tot vorbit de dealuri impodobite cu podgorii si pentru ca sunt convins ca orice la orice masa vi s-a oferit vin alb din zona, celebrul Gruner Vetliner, cum as putea sa nu spun macar doua vorbe despre o vizita la un producator de vin. Admirati, gustati si, neaparat, cumparati, o sticla de vin de Donau e un suvenir perfect.

Si din cele peste 100 de astfel de locuri din zona, am ales vinaria Winzer din Krems pentru o poveste a vinului spusa cu ajutorul tehnologiei moderne. Turul incepe chiar in podgorie unde veti afla cum se cultiva si ingrijeste vita de vie si ce soiuri de folosesc aici. In beciurile podgoriei fantomele se fugaresc una pe alta insa adevarata impletire a tehnologiei cu traditia vine in celelalta incaperi unde veti putea vedea fie instalatii de arta moderna bazate pe cultura vinului, de la producere pana la servirea la masa, fie un film despre istoria companiei unde informatiile despre povestea vinului se impletesc fericit cu mirosuri in timp real, gratie unor filtre ce difuzeaza in sala parfumuri.

Sigur că cei dintre voi care, nu știu cum altfel să o spun, nu prea aveți treabă-treabă (loc de muncă, un mic business, free-lancing la greu), veți ridica semeț capul și veți spune că voi reușiți să citiți, chiar și o carte pe săptămână. Vă invidiez, recunosc, eu nu ajung la astfel de performanțe. Și nici nu am cum să ajung. Sunt prea ocupat, prea prins în ceea ce fac, toate astea îmi mănâncă mult prea mult timp…

Și mai este o chestiune. Unde ne diferențieam major. Și de care sunt fantastic de mândru și nici incunabula incunabulelor nu înseamnă nimic față de piticii mei :) Zic asta pentru că atunci când am timp liber, prefer să stau cu ei, să mă joc, să povestim, să mă bucur de incredibilul feeling de a fi tată :) Cei care aveți copii știți despre ce vorbesc io aici. Ceilalți trebe să mă credeți pe încredere și să fugiți repede să luați o carte să citiți, că după ce vin brotacii ăștii fenomenali în viața voastră e mai greu cu întorsul paginilor. Dar atât de frumos :)

No bun. Să revenim la leapșă. Ultimele două cărți citite sunt ”Dezvoltarea afacerilor sociale” de Muhammad Yunus (scrisă modest, dar tratând un subiect excepțional) și ”Greuceanu – roman (cu un) polițist”, o carte simpatică, scrisă bine, despre aventurile unui polițist de provincie.

Acum citesc ”Mândrie și prejudecată” de Jane Austen :D Dap, nu am citit-o niciodată, așa că am zis că trebe să îmi completez această lacună de cultură generală :))

Dar uite că o fac, așa că măcar jumătate sunt pardonat (dacă îmi permiteți :D). Ideea e foarte frumoasă. Pe scurt, vă invit să scrieți niște povești (aaaa, o să folosim și pentru asta #spuneopoveste pe twitter :D) despre cum este/era școala voastră, despre învățătorii și/sau profesorii voștri, despre cât de importantă e școala pentru ce o să facem noi mai târziu în viață (aici îi rog pe cei mai tineri dintre cititorii noștri să ne creadă pe cuvânt pe ăștia mai trecuți că așa este, ajută și școala asta :D).

Haideți că e foarte frumos subiectul :) Cele mai frumoase povești vor fi strânse într-un ebook ce va putea fi descărcat de pe siteul sustineunicef.ro. Nu știu cum sunteți voi, dar pe mine așa mă unge la suflet ideea ca, într-un astfel de context, să îmi fie citite amintirile despre școală… :)

(c) @UNICEF/Pirozzi

Încă ceva: Gheorghe Hagi e implicat în proiect. Și, din câte înțeleg, vor fi dintre voi oameni care, cu niște povești excelente (așa cum știu că o să scrieți mulți :D), vor merge într-o vizită cu Hagi la comunitățile implicate în proiect sau vor primi tricouri cu semnatura sa. Mă interesez mai mult despre faza asta, căci, după cum vă spuneam, sunt în goana calului și nu știu mai multe, lucru pentru care îmi cer scuze, dar chiar am vrut să scriu despre această campanie :)

Am scris și eu. Despre învățătoarea mea :) Mai jos :) Mulțumesc :)

Azi dimineata am trecut pe langa o scoala din centrul Bucurestiului. La o fereastra am vazut o doamna mai in varsta, care privea pe geam cu o atitudine absenta. Si nu stiu de ce mi-am adus aminte de invatatoarea mea. Mi s-a facut dor de ea…

Tovarasa Leordean. Asa ii spuneam noi. Copiii de acum ii spun invatatoarei “doamna”. Noi insa, soimi ai patriei si apoi pionieri, nu aveam voie sa ne adresam cu “doamna”. Chiar ni se atragea atentia cand unii dintre noi incalcau acest “consemn”. Era tovarasa noastra, la care mergeam sa ne param unii pe altii, de care incercam sa ne ascundem atunci cand nu ne faceam temele sau in fata careia o bagam pe aia rasuflata cu “mi-am uitat caietul acasa”. Era tovarasa noastra, cea care ne urechea din cand in cand (foarte rar fata de ce boacane faceam) si care ne mangaia atunci cand luam o nota buna sau veneam de la ceva olimpiada cu un rezultat bun. Era tovarasa noastra…

Ciudat mai functioneaza si madeleinele noastre personale… Habar nu am de ce mi-am adus aminte acum de ea. Si de ce mi s-a facut atat de dor de perioada copilariei mele. Poate pentru ca acum am doi copii, de 5 si de 11 ani, si poate ca ma regasesc cumva in varsta lor. Poate ca imbatranesc si, ca orice om care pune la ciorap anii prin care trece, amintirile incep sa devina instrument util si din ce in ce mai folosit de trecere mai usoara prin viata. Sau poate ca, pur si simplu, m-a lovit melancolia de toamna… :)

Nu mai stiu ce face tovarasa Leordean acum. De fapt nu mai stiu de ani buni ce face. Si poate ca e mai bine asa. Sa ramana mereu in amintirea mea ca tovarasa mea. Cu mica diferenta ca acum, la atatia ani distanta, a devenit pentru mine o adevarata Doamna…

Prima dată nu știam ce să cred despre stilul lui Răzvan. Căci el vorbește molcom, fără patos, indiferent dacă se află în fața unui smoc de iarbă sau a uneia din cele 7 minuni ale lumii :)) Numai că încet, încet te prinde modul lui de a prezenta și te trezești (cum am făcut io) că vezi nu știu câte emisiuni și că ai mai și învățat ceva despre lumea asta :))

Apoi am văzut superba expediție ”Muson” pe care Adi Hădean a executat-o împreună cu Răzvan. Postările lor din această expediție erau printre primele lucruri pe care le citeam la începutul zilei. Și tare mi-au plăcut :))

Am făcut această introducere pentru a zice încă două lucruri :D

1. Băi, Răzvane, să ne fie rușine că nu am băut încă o bere împreună :D

2. Mai jos aveți introducerea la carte pe care Răzvan a executat-o și care se intitulează ”Austria – O altfel de vacanță”, pe care v-o recomand pentru că este un ghid de călătorie scris în stil personal și care, zău, îți face mare poftă de Austria :))

Enjoy :)

1. Introducere – Austria, fotbal si politica

Pentru ca la fotbal si politica se pricepe tot romanul. Si, mai nou, toti stim cu ce se mananca Austria. Mare lucru – Viena, Salzburg, Tirol si o o autostrada, brici, ce leaga toate aceste locuri intre ele. Cu siguranta asa este. Austria e fara doar si poate tara cu autostrada pe care zbori ca vantul si ca gandul inspre partiile de ski sau mai departe spre Germania sau Italia sau Elevetia.

Asa cum fotbalul este sport national (desi n-am mai pupat europene si mondiale cam demultisor si in cupe facem un pas inainte si doi inapoi) si politica mancam pe paine zilnic la televizor (ca daca nu sunt alegeri sigur face cate un partid vreun congres sau se mai corupe un politician in figuri) asa si Austria este tara in care merg cei mai multi romani. Conform datelor oficiale Romania este pe locul doi la numarul de turisti ce viziteaza Austria. Insa aceleasi date oficiale ne indica si anotimpul in care facem performanta: iarna! Dar oare chiar nu e nimic de facut si vazut vara in tara lui Mozart? Oare putem petrece un concediu relaxant sau activ dupa ce s-a topit zapada? Nu sunteti curiosi sa stiti ce mai e pe langa locurile si drumurile batute? Nu vreti sa ne dam impreuna jos de pe autostrada si sa exploram?

Am petrecut o luna in Austria in frumoasa luna august. Cu Ana Maria si Andrei colegii mei de la Bazar. Desi am fost mai mereu in apropierea Vienei sau a Salzburgului nu am ajuns acolo si nici nu ne-a parut rau. Am descoperit o Austrie despre care habar nu aveam ca exista, calatorind cu o masina inchiriata si abatandu-ne mai mereu de la autostrada pe drumurile folosite de localnici. Am filmat opt emisiuni. Opt intr-o tara atat de mica fara sa ne repetam o data si fara sa plictisim. Nu e lauda de sine e lauda de Austria. Cartea pe care o aveti in mana se vrea a fi un ghid mai special pentru cei care doresc sa refaca traseul nostru sau macar sa viziteze cateva din locurile pe care le-am vazut. Nu este nici pe departe un ghid complet si ce scriu eu aici nu e litera de lege dar sper ca citind sa va doriti la un moment dat sa o porniti la drum. Toate locurile descrise in capitolele ce urmeaza au fost vazute, testate, incercate. Nu mi-am permis sa vorbesc despre ceva auzit sau citit in alte parti. Nu am agomerat in nici un moment date istorice, cifre sau comentarii de specialitate pentru ca nu era cazul. Am scris despre ce mi-a placut sau ce m-a distrat. Si mi-am redat amintirile de pe teren in cuvinte simple. Sincer cred ca o sa va descurcati prin regiunile prezentate avand acest ghid la voi. Pe langa descrierile de obiective am pus aici si adrese de hoteluri, date de festivaluri si un mini ghid de germana pentru a va face alegerea dar si vacanta mai placuta. Si nu in ultimul rand am ales sa va arat multe poze. Sunt de parerea ca oricat de frumos as scrie despre una sau despre alta, oricat as incerca sa va conving sa mergetii intr-un anumit loc nu as ajunge la performanta persuasiva pe care o are o imagine. Deci, rasfoire placuta!

O sa va intrebati cum e posibil un ghid despre Austria fara sa pomenesc nimic despre Viena, de exemplu. Pai n-am fost acolo. Am ales sa va prezint locuri interesante, altele decat cele despre care ati mai auzit, altele decat cele evidente. Mi-a fost destul de usor pentru ca in Austria turismul e un business serios. Fiecare sat, daca nu fiecare strada are propriul oficiu de turism asa ca pe langa impartirea traditionala pe regiuni, Austria mai e impartita de un catralion de ori in fiefuri ale cate unui birou de promovare care se da peste cap pentru a-si promova domeniul. Asa ca aici veti citi despre o regiune intreaga (Burgenland), despre parti ale unei alte regiuni (Austria Inferioara), despre cate o particica din Carintia sau Salzburgerland si despre doua treimi din cea mai indepartata (si cosmopolita) regiune autriaca – Voralberg. Si daca sunteti curiosi si faceti parte din cei care chiar citesc introducerile iata doua-trei vorbe despre fiecare.

Burgenland – sta sub semnul lui Haydn. Compozitorul s-a nascut, a trait, compus si murit aici. Zona e faimoasa pentru productia de vinuri rosii, pentru centrele balneare si de intretinere dar si pentru cel mai mare shopping outlet din centrul Europei – Parndorf. Dar stiati ca aici se afla unul dintre cele mai mari lacuri de stepa din Europa, bun pentru surfing si nu mai adanc de 1,80m? Sau ca fiecare sejur petrecut la unele hoteluri va aduce reducer considerabile la shopping in Parndorf?

Wiener Alpen, Donau, Wienerwald si Mostviertel – toate fac parte din Austria Inferioara. De la plimbari pe Dunare cu vaporasul pana la mountainbiking pe Semmering, de la rafting pe raul Salza pana la povesti cu Sissi zona aceasta este cat se poate de ignorata pe lista de prioritati ale romanilor care viziteaza Austria. Nu si dupa ce vor citi si restul atractiilor de aici.

Sunt sigur ca scriind despre Millstatter See voi gasi clienti in persoana cuplurilor de indragostiti. Lacul din Carintia, ale carui ape ajung vara la temperaturi de 26 de grade este cadrul natural ideal pentru orice poveste de dragoste. Iar cei de la biroul de turism de aici au stiut cum sa atraga si sa multumeasca perechile care au ales zona pentru un sejur romantic. Cine se inscrie la o cina la lumina lumanarilor chiar in mijlocul lacului?

Zell am See/Kaprun – e un loc cunoscut, recunosc. Insa trebuia sa pomenesc si de o statiune de iarna altfel nu as fi roman adevarat. Doar ca i-am aflat atractiile de vara care sunt parca mai numeroase si mai spectaculoase. Dar nu va faceti griji, aici se schiaza si se saniaza (cuvant inventat) chiar si in miezul verii. Ghetarul Kitzsteinhorn nu se dezbraca de cojocul de zapada nici cand in vale e sezonul inghetatei.

Si in fine Voralberg. Cu versanti plini de pasuni si vaci lenese, cu un lac cat o mare si cu mai multa branza decat ati putea manca vreodata. Aici veti descoperi ce bine se potriveste termopanul in constructiile vechi de lemn si ca arhitectura futurista da bine si in peisaj alpin nu numai intre asfalturi.

Convinsi deja? Ar fi pacat. Am muncit ceva la ghidul acesta si cred ca merit sa cititi in continuare.

Cateva sfaturi practice:

Cel mai bun mod de a vizita locurile din acest ghid este cu masina proprie. Sau cu una inchiriata. Desi Austria are un sistem de transport in comun foarte bine pus la punct, desi exista trenuri, autobuze, avioane chair si vapoare, numai cu masina veti ajunge unde nici cu gandul n-ati gandit. Acestea fiind spuse mai trebuie sa stiti ca peste tot exista locuri de parcare ce trebuiesc platite, ca viteza legala pe autostrada este de 130km/ora, pe drumurile principale de 100 km/ora iar in orase 50 km/ora. Nu depasiti aceste limite pentru ca amenzile sunt mari. De asemenea farurile trebuie aprinse la orice ora si toti pasagerii trebuie sa poarte centura de siguranta.

Fiind cetateni ai Uniunii Europene nu avem nevoie nici de viza nici de pasaport pentru a calatori in Austria. Cartea de identitate este de ajuns.

La inceputul fiecarui capitol dedicat unei zone am scris cum puteti ajunge acolo. Toate atractiile sunt insa clar marcate si pe harta care insoteste acest ghid. Folositi-o cu incredere.

Posibilitatile de cazare sunt nelimitate in Austria. De la hoteluri de lux pana la camere in case particulare se gaseste un loc de inoptat pentru fiecare buzunar. Spre sfarsitul ghidului exista o lista de cazari recomandate dar sunt si multe altele pe care le puteti descoperi singuri. De multe ori gazdele va vor spune pretul pe persoana pe noapte si nu pe camera pe noapte. Intrebati sa va lamuriti. Si o veste buna: micul dejun este inclus in pretul cazarii.

Daca e sa estimam costurile ce le veti avea in Austria pe zi acestea pornesc de la 50 de euro de persoana daca calatoriti in doi sau in mai multi si urca pana la 100 de euro daca decideti sa faceti o vacanta de unul singur. Cea mai mare parte a acestui buget o consumati pe cazare. Mancarea ca si transportul sunt ieftine si multe atractii pot fi vazute gratis. Oricum planuiti sa aveti la voi un card de debit, unul de credit (mai ales pentru inchiriat masini) si ceva cash pentru ca multe sunt locurile in care veti avea surpriza sa nu vi se accepte plasticul. ATM-uri sunt peste tot, in orice sat sau oras si, la fel ca in orice alta tara, nu veti putea schimba nicaieri lei in euro. Veniti cu euro de acasa.

Trei cuvinte despre mancare. In Austria veti incepe ziua cu o masa pe cinste. Sunca, carnati, oua, branza, unt, marmelada, ceaiuri, cafele si sucuri. Masa de pranz este din nou un festin si majoritatea restaurantelor au oferte speciale pentru un meniu complet. Cu 8-9 euro mancati trei feluri. Austriecii incep masa de pranz cu o supa clara de vita sau de pui in care pun knodels, un fel de galusti fie simple fie cu verdeturi sau chiar umplute cu ficat. Felul doi trebuie neaparat sa contina carne. Porcul e la mare cinste la fel ca si vita sau curcanul. Nu o sa incep cu snitelele vieneze (sunt peste 30 de varietati) nici cu carnati sau ciolane afumate insa trebuie sa incercati macar o data rasol de vita cu legume si sos de hrean. Iar pentru desert posibilitatile sunt nelimitate. Multe restaurante ofera platouri de degustare cu toate prajiturile pe care le au in ziua respectiva. Incepeti cu asa ceva si pe urma hotarati daca va place mai mult cremsnitul, tortul sacher sau specialitatea imparatului: omleta dulce. Pentru austrieci cina este in general o afacere austera, cu un sandwich inainte de culcare sau cateva fructe. Asta acasa, daca ies la restaurant insa, nu se dau in laturi de la un ospat in toata regula.

Oriunde ajungeti in Austria va va astepta o cana aburinda de cafea. Localnicii sunt mari bautori de cafea fie ca e vorba de un simplu espresso, de melange (cafea cu lapte) sau de un cappucino frumos ornat. Iubitorii de ceai nu vor fi nici ei dezamagiti desi acesta vine de cele mai multe ori la plic. Sucurile de piersici sau caise sunt traditionale pentru zonele alese de mine. Deseori acestea se servesc amestecate cu apa minerala, adica un fel de spritz. Vinul e la mare cinste, mai ales cel alb iar in Burgenland sau pe valea Dunarii veti avea ocazia sa gustati tot ce are Austria mai bun de oferit in materie. Berea e si ea pe primele locuri intre preferintele bahice austriece asa ca nu va refuzati una rece dupa o drumetie mai lunga sau la sfarsitul unei zile de hoinareala. Una peste alta Austria nu e cu siguranta locul unde sa tineti o dieta. In ton cu vremurile moderne si in ciuda unei culturi culinare bazate pe carne, vegetarienii nu se pot plange, peste tot existand si feluri de mancare potrivite pentru ei. Inca o completare pentru fumatori: fumatul e interzis in toate spatiile publice insa mai sunt restaurante si cafenele unde inca se fumeaza in zonele special amanajate. Pe terasele restaurantelor puteti fuma in voie la fel ca in majoritatea camerelor de hotel.

Austria e o destinatie pentru toate anotimpurile. Iarna in marile orase profitati de lipsa aglomeratiei (toata lumea e la ski) si de preturile mici la cazare si programati un weekend cu iesiri la teatru si la opera. Primavara si toamna sunt anotimpurile de tranzit cand preturile la cazare raman accesibile, majoritatea atractiilor sunt inca deschise, cat despre vreme, cum va e norocul. Iar vara e sezonul drumetiilor, al explorarii si al sporturilor extreme. Tot atunci inca puteti schia la altitudini mari si puteti face baie intr-unul din lacurile alpine. Vara insa teatrele si opera sunt inchise. Zonele alese de mine sunt foarte ofertante vara insa nu va veti plictisi daca alegeti sa le vizitati in orice alt anotimp.

Pentru iubitorii artei, ai arhitecturii si pasionatii de istorie, Austria e gazda perfecta. Castele, manastiri, abatii, resedinte particulare, monumente istorice – multe de vazut si de admirat. De la gotic la baroc si pana la rococo stilurile se intrepatrund, convietuiesc si se completeaza. Iar cei ce prefera arta moderna pot avea surprize placute la tot pasul. De la liniile riguroase ale neoclasicismului pana la amestecul de sticla, beton si lemn ce caracterizeaza arhitectura moderna. Arta nu gasiti doar in muzee. Exista galerii deschise in case particulare sau chiar pe pajisti alpine.

Sporturile extreme si-au gasit o noua capitala in Austria. De la kite-surfing pana la paragliding, bunjee-jumping sau rafting, de la catarari si pana la coborari in rapel veti gasi de toate in zonele prezentate in acest ghid. Standardele de siguranta sunt foarte ridicate iar facilitatile sunt deschise in functie de starea vremii. Orice sport extrem vreti sa practicati consultati mai intai un expert sau o agentie din zona.

Si in fine cate ceva despre tara: Austria are aproximativ 8 milioane de locuitori dintre care peste 90% sunt etnici austrieci iar restul sarbi, croati sau sloveni. Majoritatea sunt catolici si a doua religie ca numar de adepti este islamul. Peste 60% din teritoriul tarii este ocupat de muntii Alpi, restul sunt campii si regiuni deluroase. Austriecii sunt foarte mandri de portul lor popular pe care il imbraca si azi la zi de sarbatoare sau cu ocazii deosebite. Costumele populare difera de la o regiune la alta sau de la un sat la altul ramasite ale timpurilor in care comunitati intregi erau izolate in munti iar caile de comunicare erau reduse. Aceasta se reflecta si in multitudinea de dialecte ce se vorbeste pe tot cuprinsul tarii. Clima este schimbatoare de la an la an insa cu siguranta iarna vine cu frig si zapada iar vara este cald desi e si cel mai ploios anotimp. Austriecii sunt oameni primitori, le place sa petreaca, sa priveasca lumea prin geamul cafenelei si sa cante din cand in cand cate un iodler. Calendarul sarbatorilor si al festivalurilor este extrem de incarcat asa ca in orice perioada a anului puteti da fie peste un concert fie peste un carnaval sau petrecere de strada.  Austria e o tara mica, cu cateva orase mari si o autostrada… insa e incredibil cum a reusit sa adune intr-un spatiu atat de restrans atatea frumuseti naturale si atatea monumente istorice.

Nu stiu cum stati fiecare dintre voi la capitolul fotbal sau politica insa, dupa ce rasfoiti acest ghid, cu siguranta veti stii doua-trei chestii in plus despre Austria. Capitolele dedicate destinatiilor urmeaza in mare acelasi model insa exista si cateva destinatii speciale ce au fost tratate diferit. Deci sunteti pregatiti de drum?

Am fost onorat cu propunerea de a mă ocupă de lansarea cărții în București. Ceea ce, firește, am acceptat cu maximă plăcere :)

Așa că, dragilor, pe 21 decembrie la ora 18.00 fix (serios, încercați să jungeți la fix acolo), la Bucharest Hubb, ne vedem cu Dragoș la lansarea cărții. Vă aștept cu deosebit drag :)

Mulțumesc David pentru că e simpatic și săritor :)

De ceva vreme îmi dădea târcoale un gând legat de o mini-campanie acilea pe chinezu. Vroiam să îi zic generic ”Spune o poveste” și urma să îi zic io cumva mai pompos, mai lovitor, ca să sune bine, să fie marketing, gen :D Dar apoi mi-am dat seama că ar fi păcat să o denumesc altfel. Pentru că ”Spune o poveste” este exact ce aș vrea să se întâmple în campania asta. Cam ce s-a întâmplat cu un alt experiment pe care l-am făcut aici pe chinezu :)

Și cum mă gândeam eu cam când ar fi bine să dau drumul la campania asta, numai ce primesc o propunere de a face parte dintr-o campanie Starbucks. În care, ca să vezi, este vorba tocmai de a spune niște povești. Am zâmbit, firește, când am văzut coincidența, dar am zis că așa a fost să fie și că acum e momentul să dau drumul campaniei.

”Spune o poveste” – varianta chinezu -  a pornit de la o, hai să îi zicem așa, îngrijorare de-a mea legată de ce citesc pe bloguri din ce în ce mai mult. Lumea parcă a uitat să povestească pe bloguri. Nu știu de ce. Dar cam asta se întâmplă. Ne dăm cu presupusul, exprimăm păreri, înjurăm, lăudăm, ne certăm, băgăm filme și poze, dar povestim foarte puțin. Aș vrea să văd mai multe povești la voi pe blog. A povesti despre o întâmplare, despre discuția cu cineva, despre ce vreți voi nu e ușor, știu. Dar mie tare îmi place să le citesc :) Și cred că sunt foarte mulți oameni care citesc cu plăcere așa ceva. E păcat să se piardă povestitul pe bloguri, mare păcat… Și eu mă consider vinovat că nu prea mai povestesc. Dar promit că lucrurile se vor schimba aici la mine. Chiar de mâine, că doar acum lansez campania și și așa e cam mare cearceaful pe care îl scriu :))

”Spune o poveste” – varianta Starbucks -  se numește, de fapt, mult mai mișto decât i-am spus eu, recunosc :), ”Poveștile sunt daruri. Împarte-le”. Ideea e că vă invit să spuneți o poveste, aici în comentarii pe chinezu.eu sau pe blogurile voastre, iar pe 13 decembrie eu o să anunț 3 povești care o să îmi placă cel mai mult. Câștigătorii acestui, hai să îi zicem concurs, deși nu îmi place să îl numesc așa :), se vor întâlni cu mine pe 14 decembrie, la Starbucks, firește :)), vom bea o cafea și vom servi niște prăjiturele din partea casei și vom primi și niște cadouri surpriză :)

Cam asta este. Tare aș vrea să fiți câți mai mulți care să spuneți o poveste. Căci, așa este cum zic cei de la Starbucks, poveștile sunt daruri și e păcat să nu le oferiți lumii :)

Și pentru că mai nou multă lume îmi reproșează că nu pun mai multe poze pe blog, hai că am niște poze faine pentru voi :D De la Starbucks, firește :)) Dar înainte trebuie să vă spun despre băuturile speciale pe toată perioda sărbătorilor: Toffee Nut Latte și Mocha Praline, care înseamnă (și aici mă scuzați că vă dau descrierea lor, căci știu că o să vă lovească dur :D) gust cremos, dulce caramelizat de nuci proaspăt prăjite sau de combinația irezistibilă de espresso fin, spumă catifelată de lapte, ciocolată dulce-amaruie și alune, toate sub topping delicios de frișca și mocha. Geeeezăs :))

Și acum și poza, adică un blend special Starbucks® Christmas Blend, care este creat pentru a răspândi bucuria sărbătorilor + cadouri: colecția roșie de pahare, căni sau tumblere. Adică ar merge de un cadou așa pentru amatorii de chestii de astea :D